Acţiune în forţă a poliţiştilor din Iaşi. În noaptea de luni spre marţi, ei au fost sesizaţi de o tânără care le-a spus că două prietene sunt sechestrate într-o locaţie necunoscută din oraş.
Iniţial, fata nu a spus toată povestea, dar după ce a fost luată la întrebări le-a mărturisti agenţilor că prietenele ei sunt prostituate şi au intrat în conflict cu trei indivizi care le plătiseră pentru acte sexuale.
Victimele au fost abordate dintr-un anunţ postat pe internet şi s-au prezentat la o adresă din Iaşi. Acolo erau trei persoane, printre care şi un minor de 15 ani.
După consumarea actelor sexuale, între clienţi şi fete a izbucnit un conflict, iar bărbaţii le-au sechestrat pe tinere şi le-ar fi ameninţat cu un cuţit.
Una din ele a reuşit, în cele din urmă, să-şi anunţe o prietenă că are necazuri şi i-a cerut să cheme poliţia.
Deşi nu ştiau locaţia exactă unde erau fetele ţinute încuiate, poliţiştii au reuşit să găsească adresa.
Iniţial, cei aflaţi înăuntru au refuzat să deschidă uşa, dar fetele au ţipat după ajutor, determinându-i pe agenţi să-i ameniţe pe proprietari că vor sparge uşa cu „berbecul”.
În cele din urmă, indivizii au deschis şi au fost duşi la secţie pentru audieri, precizează jurnaliştii de la Ziarul de Iaşi.
Pe numele bărbaţilor a fost întocmit un dosar penal, inclusiv pentru viol, una din fete spunând că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei sale.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. Doi bărbaţi şi un tânăr, toţi din municipiul Iaşi, bănuiţi de comiterea faptelor au fost conduşi la cercetări.
În noaptea de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de către o persoană din judeţul Galaţi, despre faptul că sora sa, care se află pe raza municipiului Iaşi cu alte două prietene, nu mai răspunde la telefon.
Poliţiştii au demarat cu operativitate verificările şi investigaţiile, stabilind că în aceeaşi seară, două dintre cele trei tinere, după ce ar fi dat anunţ la mica publicitate privind oferirea de servicii sexuale, ar fi fost contactate de un bărbat, pentru a merge la o locaţie, de pe raza mun. Iaşi.
Ulterior, acestea nu au mai răspuns la apeluri. Una dintre tinere, în timp ce s-ar fi aflat în imobilul de pe raza municipiului Iaşi, ar fi reuşit să trimită un sms prietenei sale, prin care o informa că este într-un apartament, la ultimul etaj al unui bloc, în apropierea unui magazin, fără să cunoască cu exactitate adresa.
Imediat, poliţiştii au trecut la verificarea zonei indicate, identificând apartamentul în care se aflau fetele. Iniţial, bărbaţii au refuzat să le deschidă uşa poliţiştilor, dar când li s-a comunicat că se va folosi forţa pentru pătrundere, s-au conformat solicitării.
Cele două tinere erau speriate, dar au fost liniştite de poliţişti care le-au transmis că sunt în siguranţă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News