Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două milioane de teste de salivă ajung la inspectoratele şcolare. Ministrul Cîmpeanu: Testarea elevilor nu a fost suspendată
WhatsApp
Două milioane de teste rapide de Covid vor ajunge la inspectoratele şcolare judeţene în această seară, cel târziu mâine, potrivit oficialilor din Ministerul Educaţiei. 
Două milioane de teste de salivă ajung la inspectoratele şcolare. Ministrul Cîmpeanu - Testarea elevilor nu a fost suspendata

Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, a anunţat, duminică seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Având în vedere întreg lanţul de distribuţie până la elevi şi cadre didactice, e puţin probabil ca mâine să se facă testare în toate unităţile şcolare.

În Capitală, de exemplu, şi în câteva judeţe s-au împărţit cele rămase în stoc din loturile anterioare. În situaţia dată, ar putea fi decisă utilizare testelor o zi după cea stabilită iniţial, adică marţi si vineri.

"Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, a anunţat, duminică seara", ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, din cauza faptului că cea mai recentă tranşă de teste a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul zilei de duminică, s-a luat decizia schimbării temporare în zilelor în care se vor efectua testele.

 

Testarea se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri

 

"Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi. Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, în funcţie de disponibilitatea testelor", a transmis Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a informat Ministerul Educaţiei asupra faptului că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel