Pentru prima dată în istoria Uniunii, conducerea comisiei europene ar putea fi preluată de o femeie: Ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, informează Știrile PRO TV.
Greul, însă, abia acum începe: nominalizările trebuie să primească prin vot girul Parlamentului European.
Trei zile au durat negocierile şi dezbaterile dintre liderii europeni, pe marginea nominalizărilor la cele mai importante funcţii ale Uniunii Europene. Actualul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, s-a declarat mulţumit de rezultate şi susţine că nominalizările au fost făcute prin consens - practic, toţi liderii europeni au fost de acord.
Donald Tusk: „În primul rând, am ales două femei și doi bărbați pentru cele 4 poziții-cheie - un echilibru de gen perfect. Sunt foarte încântat de asta, până la urmă Europa este femeie. Cred că a meritat să așteptăm acest deznodământ.”
Ministrul german al Apărării, Ursula Von der Leyen, a fost nominalizată la președinția Comisiei Europene. Dacă va fi votată de Parlamentul European, ea va deveni prima femeie care conduce forul executiv al Uniunii. Von der Leyen este în cabinetul Angelei Merkel încă din 2005 şi se numără printre susţinătorii înfiinţării unei armate europene.
Nominalizarea a provocat nemulţumirea socialiştilor europeni, care-l doreau pe Frans Timmermans la şefia Comisiei Europene, dar premierul ungar Viktor Orban, cel ceh şi preşedintele Macron, printre alţii, s-au opus.
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „Cred că va fi o decizie dificilă în Parlamentul European, și am destule contacte acolo. Dar soluția la care am ajuns, soluția Von der Leyen, e una bună, pentru că ea se descurcă cu politicile externe și cu cele care țin de apărare. Și are acea sensibilitate socială pe care ceilalți (candidați, n.r.) nu o aveau.”
Pentru şefia Consiliului European a fost nominalizat actualul premier belgian Charles Michel, în timp ce Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost propusă la conducerea Băncii Centrale Europene.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Christine Lagarde a dovedit că are o personalitate de lider (la conducerea FMI, n.r.), și-a luat rolul în serios și există convingerea că va face același lucru și la Banca Centrală Europeană.”
Ministrul de Externe spaniol, Josep Borrell, va deveni reprezentantul Uniunii pentru Afaceri Externe.
O altă funcție europeană importantă, cea de președinte al Parlamentului, ar putea fi preluată de fostul premier bulgar Serghei Stanișev. Al doilea candidat, Manfred Weber, s-a retras din cursă, dar ar putea prelua fotoliul peste doi ani și jumătate.
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „Am decis că a doua jumătate a mandatului la președinția Parlamentului European aparține Partidului Popular European și cred că PPE îl va nominaliza pe domnul Manfred Weber.”
Pentru a fi validate, cele 4 nominalizări ale liderilor europeni vor fi supuse la vot în Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News