Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a două automarfare înmatriculate în România, conduse de doi șoferi, un cetățeni români.
Aceștia transportau articole casnice și mobilier uzat, în greutate de 19.000 kg, bunuri care proveneau de la diferite societăți comerciale din Germania care erau destinate unor firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a trei automarfare conduse de cetățeni români, înmatriculate în România.
Aceștia transportau haine şi mobilier second hand, în greutate de 29.510 kg, bunuri care proveneau de la diferite societăți comerciale din Germania şi Belgia şi care erau destinate unor firme din România.
În ambele cazuri, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News