Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dosar Revoluție. Peste 700 de oameni au luat cu ASALT Instanța Supremă. A intervenit Ambulanța
WhatsApp
Peste 700 de oameni, revoluționari și urmași ai revoluționarilor, participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluției. A fost nevoie de intervenția Ambulanței de două ori.

Unei femei care participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluției, i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția unui echipaj SMURD. Un echipaj SMURD a sosit la Instanța Supremă, unde a fost chemat pentru a-i acorda îngrijiri unei femei în vârstă, căreia i s-a făcut rău.

Primele informații sunt că femeia, care era în sediul ÎCCJ, a început să se simtă rău, iar cei prezenți au sunat la 112.

A doua persoană a solicitat intervenția medicilor

Încă o persoană care participă, vineri, la procesul Revoluției a avut nevoie de îngrijiri medicale, echipajul SMURD fiind deja la Instanța Supremă, pentru o femeie care s-a simțit rău.

Echipajul SMURD a intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă care participa la primul termen în procesul Revoluției din 1989.

Paramedicii erau în zonă, pentru că, inițial, au fost chemați pentru o femeie care s-a simțit rău.

Ambele persoane au primit ajutor medical și au refuzat să plece de la Instanța Supremă, unde se judecă primul termen, în cameră preliminară, în dosarul Revoluției.

VIDEO

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel