Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi tineri români, dintre care unul minor, arestaţi pentru trafic de minori. Acționau prin metoda „loverboy“
WhatsApp
Doi tineri, dintre care unul are 17 ani, au fost arestaţi preventiv pentru trafic de minori după ce au racolat o fată pe care au determinat-o să practice prostituţia pe raza municipiilor Galaţi şi Bucureşti, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Conform unor comunicate emise de IPJ Galaţi şi DIICOT, minora, care avea posibilităţi materiale precare, a fost racolată prin metoda "loverboy".

Doi tineri români, dintre care unul minor, arestaţi pentru trafic de minori



"În cauză s-a reţinut că, începând cu luna februarie 2022, cei doi inculpaţi din judeţul Galaţi au racolat, utilizând metoda 'loverboy', în scopul exploatării sexuale, o persoană vătămată minoră, cu posibilităţi materiale precare, pe care, ulterior, au transportat-o, transferat-o şi cazat-o în diferite imobile închiriate în regim hotelier de pe raza municipiilor Galaţi şi Bucureşti, unde au determinat-o la practicarea prostituţiei. În vederea exploatării sexuale a persoanei vătămate, inculpaţii au postat anunţuri pe un site specializat în publicarea de anunţuri, indicând un număr de telefon la care răspundea unul dintre inculpaţi. Sumele de bani obţinute din exploatarea persoanei vătămate erau ulterior însuşite de inculpaţi", arată anchetatorii.

Un bărbat de 29 de ani şi un tânăr de 17 ani, cu domiciliile în municipiul Brăila, respectiv în comuna Smârdan, judeţul Tulcea, au fost reţinuţi pentru trafic de minori, ei fiind prezentaţi vineri Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul BCCO Galaţi, al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. 

18 românce, racolate prin metoda Loverboy și obligate să se prostitueze în Irlanda, Marea Britanie și Germania

 

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut joi 18 percheziții în București și Dâmbovița la membrii Clanului Ghenosu, într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și influențarea declarațiilor.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2011 a fost constituit un grup infracțional organizat specializat având drept scop obținerea unor sume importante de bani prin trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Membrii grupului ar fi exploatat sexual 18 persoane vătămate, ce au fost recrutate mai ales din mediul rural, provenind din familii destrămate și fără posibilități financiare, cărora le-au promis o viață lipsită de griji și, prin intermediul metodei Loverboy, le-au fi determinat să practice prostituția în folosul lor.

Conform procurorilor, unele victime care nu doreau să continue să se prostitueze au fost bătute, umilite, terorizate de către membrii grupului infracțional organizat.

Acestea au fost exploatate în România, Irlanda, Marea Britanie și Germania, în imobile închiriate de membrii grupării în vederea întreținerii relațiilor sexuale cu clienții.

Liderii grupării au fost responsabili de crearea profilelor de pe site-urile de escorte, de promovarea anunțurilor pe aceste site-uri, precum și de încasarea sumelor de bani.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, documente, înscrisuri și telefoane mobile, utilizate de către persoanele bănuite în desfășurarea activității infracționale.

16 persoane vor fi duse la sediul DIICOT pentru audieri, potrivit Mediafax.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel