Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi tineri din Bistriţa-Năsăud, ARESTAŢI în ţară după ce au omorât un bărbat în Elveţia
WhatsApp
Doi tineri din Bistrița-Năsăud, bănuiți că, alături de un altul, au omorât în Elveția un bărbat după ce au furat bani din casa acestuia, au fost arestați. Tinerii sunt bănuiți că au bătut bărbatul de 62 de ani și l-au legat la gură cu o haină, ceea ce a dus la decesul acestuia.

Potrivit IGPR, doi tineri din Bistrița-Năsăud, bănuiți de omor și tâlhărie calificate, fapte comise în Elveția, au fost identificați și prinși de polițiști, ca urmare a unui complex de măsuri, desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Începând cu data de 4 iulie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fac cercetări într-un dosar penal de omor și tâlhărie calificate, la cererea autorităților din Elveția.

Trei cetățeni români sunt bănuiți de comiterea faptelor.

Unul dintre aceștia a fost identificat și arestat preventiv de către autoritățile din Elveția, iar ceilalți doi au fost identificați și prinși de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Este vorba despre o persoană de 23 de ani, din localitatea Figa și o persoană de 25 de ani, din Pinticu.

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza județului Bistrița-Năsăud și au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 4 martie 2018, cei trei ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 62 de ani, rezident în Elveția, de unde ar fi sustras 47.700 de CHF. Întrucât bărbatul se afla în locuință, l-ar fi bătut și legat la gură cu o haină, fapte care ulterior au condus la decesul acestuia.

Procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar, la data de 30 septembrie a.c., au fost prezentați instanței, care a dispus față de cei doi măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În prezent, tinerii se află în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar cercetările sunt continuate în colaborare cu autoritățile din Elveția, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel