Un tânăr din Vaslui și soția sa au fost amendați cu câte 3.000 de către DSP Vaslui pentru că formularele LPF pe care le aveau asupra lor la revenirea în țară de la Londra nu se aflau și în baza de date a autorităților, scrie Vremea Nouă.
Situația este cu atât mai absurdă cu cât cei doi soți sunt complet vaccinați, inclusiv cu doza a treia și aveau nouă teste negative efectuate în Iași și Londra, pe care au plătit 1.800 de lei în total, în condițiile în care biletele de avion până în Anglia au costat 1.900 de lei.
Mai mult, la aterizarea pe aeroportul de Iași, soții vasluieni au fost lăsați să treacă după ce li s-au verificat formularele LPF. Cu toate acestea, după câteva zile au primit acasă două amenzi de câte 3.000 de lei de la Direcția de Sănătate Publică Vaslui, pe motiv că formularele lor LPF nu se aflau și în baza de date a DSP.
„Am completat toate documentele, toate formularele posibile, am și vaccinul făcut și cu toate astea ieri am aflat că și eu și soția trebuie să plătim două amenzi de câte 3000 de lei fiecare. Cei de la DSP Vaslui ne-au comunicat că formularele noastre digitale nu există în baza lor de date și de asta am fost amendați. Le-am arătat că avem acele formulare, dar decizia lor a fost de neclintit. Ne-au spus că singura soluție de a anula acele amenzi este să contestăm în instanță.
Mi se pare nedrept să fii amendat cu o sumă așa de mare de către niște autorități care au problemele lor interne, ce țin de baza de date. Când știi că nu ești pus la punct infrastructura informatică, nu da amenzi maxime. Statul român te amendează pe nedrept, apoi, în loc să-și recunoască greșeala și să-și ceară scuze, tot pe cetățean îl pune să meargă prin instanțe, pentru a cere anularea amenzii. Ăsta e respectul pe care îl are statul față de cetățenii săi”, a declarat vasluianul amendat, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News