Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi soţi români, implicaţi într-un accident rutier grav. Maşina în care se aflau, proiectată într-un cap de pod 
WhatsApp
Un accident rutier a avut loc marţi, pe DN7, în judeţul Argeş. Doi soţi  români au ajuns cu maşina într-un cap de pod, după ce un BMV i-a lovit din spate. Ambii au fost duşi la spital. 
accident_arges

Accidentul a avut loc în localitatea Bascov, zona Stejaret. ''Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că, un bărbat de 49 de ani, din Merişani, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, condus de un bărbat de 68 de ani, din Merişani. În urma impactului, autoturismul din faţă a fost proiectat într-un şanţ şi un cap de pod", precizează IPJ Argeş.

Alături de şofer, în prima maşină se afla şi soţia acestuia, scrie adevarul.ro. Ambii au fost răniţi. "Victimele au suferit traumatisme ( lovituri) la nivelul capului şi al toracelui. Ambele au primit ingrijiri medicale, după care au fost transportate la spital pentru mai multe investigaţii. La fata locului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor", precizează ISU Argeş. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel