Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români, recuperați de pe o ambarcațiune aflată în derivă pe Marea Neagră
WhatsApp
Doi români au fost salvați marți, 31 octombrie, de pe o ambarcațiune aflată în derivă pe Marea Neagră.
Doi români, recuperați de pe o ambarcațiune aflată în derivă pe Marea Neagră

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a efectuat o operațiune de salvare, cu ajutorul unei nave SAR ARES, marți după-amiază, pentru recuperarea a două persoane aflate pe o ambarcațiune pe Marea Neagră.

Cele două persoane erau în imposibilitatea de a se mai deplasa. Pe ambarcațiunea denumită IRINI, de tip „pleasure craft”, erau doi români care au solicitat ajutorul pentru a ajunge la țărm. Ambarcațiunea nu se mai putea deplasa pentru că suportul cârmei s-a rupt, iar condițiile meteo erau nefavorabile.

Potrivit informațiilor ARSVOM, marea era agitată. Cu ajutorul navei SAR ARES, ARSVOM a reușit să remorcheze cu succes nava, împreună cu cele două persoane aflate la bord, îndreptându-se spre Portul Constanța. Atât cele două persoane cât și ambarcațiunea au fost aduse în siguranță.

"Felicitări echipajului Sar Ares: comandantului Martin Simion, timonierului Chirilă Doru și motoristului  Ion Marinel! Mulțumesc dispecerului, Simion Gheorghe, pentru promptitudinea cu care a transmis informațiile! La ora 18:55, nava SAR ARES și ambarcațiunea IRINI împreună cu personalul de la bord, au acostat în siguranță în dana 77", a scris pe facebook Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel