Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi recuperatori, acuzați că au hărțuit un bărbat din Spania pentru o datorie de 44.000 de euro: Am primit un apel de la Boris românul
WhatsApp
Doi angajați de la o firmă de recuperare creanțe din Spania, în vârstă de 38 și 68 de ani, au fost achitați de infracțiunea de presupusă hărțuire a unui bărbat de la care cereau plata unei presupuse datorii de aproape 44.000 de euro.
Doi recuperatori, acuzați că au hărțuit un bărbat din Spania pentru o datorie de 44.000 de euro - Am primit un apel de la Boris românul. Sursa - Pexels

Reclamantul a povestit că primea prin telefon intimidări, insulte și amenințări. În plus a pus la dispoziție polițiștilor și înregistrări: „ai o problemă, plătești, fii atent cu mine”. 

„M-am simțit speriat și amenințat ”, a declarat el la proces. Judecătorul Penal 1 din Ourense consideră că „nu s-a demonstrat că acuzații au săvârșit faptele. „Nu există dovezi de activitate infracțională, hărțuire, constrângere sau amenințări în activitatea profesională a inculpaților”, spune judecătorul.

„În niciun caz nu s-a dovedit că au menținut o activitate insistentă, prelungită și continuă în timp împotriva reclamantului și nici că acțiunile inculpaților au produs o alterare gravă în viața de zi cu zi a victimei, cu atât mai puțin pe cea a membrilor familiei”, se spune în rezoluția judecătorilor. Decizia nu este definitivă și poate fi făcut recurs la Tribunalul Provincial din Ourense, relatează farodevigo.es.

 

Apeluri de la "Boris românul"

 

Judecătorul concluzionează că „nu există nicio dovadă că inculpații ar fi fost persoanele care au efectuat apelurile telefonice către reclamant”, care susținea că primea telefoane de    „Boris românul”. Potrivit martorilor, apelantul sau apelanții aveau un accent est-european.

„Niciunul dintre acuzați nu are un asemenea accent, așa cum s-a putut observa la proces”, adaugă autoritatea judiciară. Nici nu vede dovezi ale unei repetări în apeluri sau că acestea au avut un ton amenințător sau intimidant, nici cele pe care reclamantul le-a înregistrat și a contribuit la dosar.

În ceea ce privește vizitele la membrii familiei, trei martori l-au identificat pe unul dintre învinuiți, însă judecătorul înțelege că „aceștia ar putea avea un loc în activitatea profesională” a unui recuperator de creanțe.

------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG

https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel