Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi jurnaliști asasinați în Burkina Faso
WhatsApp

Tragicul accident s-a petrecut luni dimineață, pe drumul dintre Fada N'Gourma și Pama, aproape de Parcul Național Arli, la granița Burkina Faso cu Benin.

Doi spanioli, David Beriain - 44 de ani și Roberto Fraile - 47 de ani, care erau dați dispăruți în Burkina Faso după ce convoiul cu care călătoreau prin estul țării a fost atacat de un grup armat, au fost găsiți decedați, a anunțat ministrul de Externe spaniol.

Jurnalistul și cameramanul, cetățeni spanioli, care realizau un documentar pentru Movistar cu privire la braconajul din Burkina Faso, împreună cu un cetățean irlandez, membru al unui ONG, a cărui identitate nu a fost făcută publică, însoțiți de un soldat burkinez au fost victimele unui sângeros atentat.

Atacul în care au murit cei doi jurnaliști și cetățeanul irlandez a fost asumat, printr-un mesaj audio, de către Grupul pentru Sprijinul Islamului și Musulmanilor (JNIM), o federație a grupurilor jihadiste conduse de teroristul Iyad Ag Ghali și legat de Al Qaeda, precizează lavanguardia.com.

Burkina Faso a devenit în ultimii ani una dintre țările cele mai afectate de violența jihadistă, cu peste 5.000 de morți între anii 2015-2020 și peste un milion de persoane strămutate în interiorul țării.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel