Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doctoriță oncolog, acuzată că a luat șpagă de la peste 280 de pacienți
WhatsApp
O doctoriţă a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, după ce ar fi primit mită de la peste 280 de pacienţi sau de la membri ai familiilor acestora, au anunţat reprezentanţii Parchetului.

Potrivit sursei citate, aceasta - care este specialist oncolog - a fost trimisă în judecată în stare de control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

"Inculpata, în calitate de medic primar oncologie medicală în cadrul Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022 - 19.01.2023, a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20.660 lei şi 750 euro) şi alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procurorii au dispus, de asemenea, instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de 470 euro şi 8.950 lei lei, ridicate de la doctoriţă în timpul percheziţiilor.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel