Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doctori români: „Afară scandau acei anti-mască. Noi aşteptam un loc la ATI ţinând de mână pacientul ce avea nevoie de oxigen”
WhatsApp
Doctorii din Iași povestesc cum așteptau un loc liber la ATI, ținând de mână un pacient Covid care avea nevoie disperată de oxigen, în timp ce afară oamenii protestau împotriva măștii de protecție.
Doctori români: „Afară scandau acei anti-mască. Noi aşteptam un loc la ATI ţinând de mână pacientul ce avea nevoie de oxigen”

„Am avut zile în care am aşteptat un loc la ATI ţinând de mână pacientul care trebuia să intre acolo. Sunt nişte vremuri care nu am crezut că vom ajunge să le trăim“, spune directorul Spitalului de Pneumologie, dr. Radu Crişan Dabija, pentru Ziarul de Iași.

La UPU „Sf. Spiridon“, într-o gardă, din 12 bolnavi de COVID, 8 aveau nevoie de oxigen şi nu era niciun loc în spitalele de specialitate.

„Afară se auzeau vocile unora care scandau. Erau acei anti-mască. Medicii şi asistenţii erau trişti şi revoltaţi. Trişti pentru că urma să ne îngropăm un coleg care a murit în urma acestei boli“, îşi aminteşte și dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU.
Situaţia de acum pare mult mai dificilă şi mai diferită faţă de cea din noiembrie, anul trecut când eram în valul doi. Dacă, în ultima lună din toamna trecută, pacienţii veneau cu forme mediii de boală, acum majoritatea au plămânii afectaţi în proporţie de 50-60%. Asta înseamnă obligatoriu oxigen, dacă nu mai mult decât atât. Şi atunci medicii au fost obligaţi să caute soluţii.

 

„Ar putea face un million de lucruri bune care ar putea duce la scăderea transmiterii acestei boli ce duce la moarte”

 

„În urmă cu două seri, aveam în UPU 40 de pacienţi. Dintre aceştia 12 erau pozitivi. Opt dintre ei erau femei cu vârste între 51 şi 71 de ani cu necesar de oxigen de 4-15 litri. Şi asta fără să existe locuri pentru internare în spitalele COVID şi suport. Afară se auzeau vocile unora care scandau. Erau acei anti-mască. Medicii şi asistenţii erau trişti şi revoltaţi. Trişti pentru că urma să ne îngropăm un coleg care a murit în urma acestei boli, aşa cum au murit de altfel mii de oameni. Şi familiile lor plâng acum şi sunt revoltate. Efortul nostru nu este înţeles de cei sănătoşi (poate) care ar putea face un million de lucruri bune care ar putea duce la scăderea transmiterii acestei boli ce duce la moarte, la fibroză pulmonară, la insuficienţă respiratorie cronică cu necesar permanent de oxigen, afectare cardiacă, renală, musculară, nervoasă sau psihică. Fiecare ar putea face ceva pentru ca alţii să trăiască“, a spus prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU/SMURD Iaşi, potrivit Știrile PRO TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel