Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DEZASTRUL din România, în presa internațională
WhatsApp
Situația dezastruoasă din România scoasă în evidență în raportul Comisiei Europene nu a fost ocolită de presa internațională. Principalele relatări. 
Fotografia are rol ilustrativ

Principalele agenţii de presă europene au relatat marţi despre raportul Comisiei Europene în Cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi despre rezoluţia Parlamentului European privind statul de drept în România, documente adoptate marţi, remarcând semnalul serios transmis astfel autorităţilor române cu o lună şi jumătate înainte de preluarea preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene.

''Raport extrem de negativ al Comisiei, rezoluţie severă a eurodeputaţilor: Bucureştiul, care va prelua în ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, se află sub focul criticilor europene pentru reforme acuzate că aduc atingere independenţei justiţiei'', comentează AFP.

Pentru UE, legile votate până în prezent nu răspund nevoilor României în materie de luptă contra corupţiei şi de respectare a independenţei justiţiei, ba dimpotrivă, adaugă agenţia de presă franceză.

Cu câteva ore înainte, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care exprimă "profunda preocupare" a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi condamnă ''intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august.

Agenţia Reuters notează că Uniunea Europeană a căutat marţi să sporească presiunea asupra României pentru a-şi ''îngheţa controversatele reforme din justiţie şi a preveni orice măsuri îndepărtate de valorile democratice în contextul în care Bucureştiul se pregăteşte să preia preşedinţia'' semestrială a Consiliului UE.

Sursa citată aminteşte de clasamentul realizat de Transparency International în care România este considerată una dintre cele mai corupte ţări din UE şi remarcă faptul că ţara face obiectul unei monitorizări (MCV) încă de la aderarea sa la blocul comunitar, în 2007.

La rândul său, DPA menţionează că eşecul României în a-şi respecta angajamentele privind statul de drept îi periclitează capacitatea de a adera la spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. Agenţia germană de presă evidenţiază, în schimb, că raportul Comisiei Europene în cazul Bulgariei reţine 'progresul constant' în combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate.

În aceeaşi relatare, DPA ţine să remarce că în discursul rostit marţi în plenul Parlamentului European, cancelarul german Angela Merkel a avertizat că sunt în joc valorile democratice ale statului de drept şi le-a cerut statelor membre UE să le apere cu vigilenţă. Ea nu a menţionat însă numele vreunei ţări.

''Cei care subminează statul de drept în ţara lor, cei care taie drepturile opoziţiei şi societăţii civile, cei care limitează libertatea presei pun în pericol statul de drept nu doar în propria ţară, ci ameninţă statul de drept pentru noi toţi în Europa'', a spus şefa executivului german în faţa eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg.

Comisia Europeană (CE) a recomandat marţi României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

De asemenea, Bruxellesul recomandă României suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi de revocare în curs care vizează procurori în funcţie.

Totodată, CE recomandă relansarea procesului de numire a procurorului-şef al DNA care trebuie să aibă experienţă dovedită în domeniul urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie şi un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente şi imparţiale în cazurile de corupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel