Întrucât numeroşi părinţi întâmpină dificultăţi în desfăşurarea activităţilor profesionale şi şcolarizarea copiilor lor în timpul pandemiei, municipalitatea newyorkeză a renunţat să mai impună principiul conform căruia şcolile primare ar trebui să rămână închise atât timp cât rata de rezultate pozitive la testele COVID-19 nu se menţine sub pragul de 3% timp de o săptămână.
Procentajul testelor pozitive din New York este în prezent de 3,1%.
Redeschiderea şcolilor este posibilă "pentru că avem numeroase dovezi care ne arată că şcolile sunt foarte sigure", a declarat Bill de Blasio într-o conferinţă de presă.
Elevii newyorkezi vor fi testaţi în fiecare săptămână, a adăugat primarul democrat al metropolei americane, precizând că activităţile de predare ce presupun prezenţa fizică a elevilor la cursuri timp de cinci zile pe săptămână sunt de preferat pentru şcolile care sunt suficient de spaţioase pentru a permite distanţarea fizică.
Până acum, activităţile de predare în format fizic erau autorizate doar două sau trei zile pe săptămână.
"Noi vrem ca elevii noştri să meargă în clasele de predare cât mai mult timp posibil", a continuat primarul democrat din New York. "La fel îşi doresc şi familiile noastre", a adăugat Bill de Blasio.
Şcolile gimnaziale din sistemul public de învăţământ vor rămâne închise, cu excepţia celor dedicate elevilor ce prezintă dificultăţi de învăţare.
"Aceasta este calea de urmat şi este totodată cea mai bună decizie", a declarat guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, în aceeaşi conferinţă de presă.
"Această măsură îi perturbă mai puţin pe elevi, mai puţin pe familiile lor, iar elevii pot astfel să îşi continue cursurile şi şcolile sunt mai sigure decât spaţiile învecinate", a adăugat guvernatorul Andrew Cuomo.
În contextul în care cele mai multe şcoli private au rămas deschise, Bill de Blasio a decis închiderea şcolilor publice din New York începând din 19 noiembrie, invocând o rată de pozitivare la COVID-19 pe plan local de peste 3%.
Dispoziţia a generat imediat o serie de controverse, inclusiv o petiţie ai cărei semnatari au cerut ca şcolile publice să rămână deschise, alături de mai multe proteste ce au fost organizate în faţa Primăriei din New York.
Aproximativ 1,1 milioane de elevi învaţă în şcolile publice newyorkeze, care alcătuiesc cel mai mare district şcolar din Statele Unite.
Mai puţin de o treime dintre ei - circa 300.000 - au reînceput şcoala în format fizic în luna septembrie, mulţi dintre părinţii newyorkezi alegând opţiunea de predare online 100% din cauza temerilor legate de pandemia de coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News