Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 8.300 mc/s, mult peste media multianuală a lunii septembrie stabilită de hidrologi la 3.800 mc/s, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 28 septembrie 2024.
Potrivit hidrologilor, debitele Dunării vor fi în creştere şi în aval de Porţile de Fier.
Debitul Dunării la intrarea în ţară a atins sâmbătă valoarea de 5.700 mc/s, în condiţiile în care la sfârşitul săptămânii trecute, în data de 13 septembrie, era de numai 2.200 mc/s, a anunţat sâmbătă Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR). De asemenea, în aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere pe sectorul Gruia - Galaţi şi în scădere pe sectorul Isaccea - Tulcea.
Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie, însă debitele maxime vor semnificativ mai mici la intrarea pe teritoriul românesc, având în vedere că debitele înregistrate sâmbătă la Budapesta, de 8.200 mc/s, au fost în scădere faţă de valorile maxime prognozate.
Echipele de intervenţie ale ANAR au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie. De asemenea, în zilele imediat următoare, se vor monta mirele hidrometrice la ape mari, au transmis specialiştii ANAR.
În ceea ce priveşte râurile interioare, prognoza pentru săptămâna viitoare arată că debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere.
"Debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din sudul ţării unde vor fi relativ staţionare. Sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite, în a doua parte a intervalului de prognoză, pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte, cu probabilitate mai mare în vestul ţării, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ prognozate şi propagării", avertizează hidrologii.
Reprezentanţii Hidroelectrica au susţinut, recent, că amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, susţin reprezentanţii Hidroelectrica.
Orașul Esztergom din Ungaria a fost grav afectat de inundații, vineri, după ce nivelul Dunării a atins 7,52 metri, a anunțat primarul localității. Edilul a postat pe rețelele sociale imagini cu zonele afectate de apă, transmite publicația.
Valul de inundații a ajuns în capitala Ungariei, Budapesta, miercuri, 18 septembrie, unde cheiurile fluviului au fost inundate. Potrivit prognozelor specialiștilor, nivelul apei Dunării la Budapesta ar putea atinge un vârf maxim sâmbătă după-amiază sau duminică, după ce, deja, vineri dimineață nivelul apei depășise 8 metri.
Autoritățile ungare, împreună cu armata, serviciile de urgență și voluntarii, au construit baraje de protecție de-a lungul fluviului pentru a limita efectele inundațiilor.
Primarul din Esztergom, Ádám Hernádi, a postat vineri seara pe Facebook mai multe fotografii ilustrând inundațiile care au lovit orașul.
Vezi aici imaginile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News