Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Arestări și intimidări la protest? Jandarmeria reacționează după scandalul din fața Curții de Apel
WhatsApp
Jandarmeria reacționează după valul de acuzații cu privire la protestul din fața Curții de Apel. 

Jandarmeria Capitalei a transmis un punct de vedere oficial după informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora „jandarmii ar fi luat persoane de pe stradă, le-ar fi agresat, arestat, ar fi întocmit dosare penale şi ar fi restricţionat accesul la Curtea de Apel prin amplasarea de panouri metalice”. Reprezentanții instituției susțin că aceste afirmații „nu reflectă situaţia de fapt” și subliniază că „Jandarmeria Română nu are atribuţii în ceea ce priveşte efectuarea de arestări”.

„Informaţiile menţionate nu reflectă situaţia de fapt. Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria Română nu are atribuţii în ceea ce priveşte efectuarea de arestări. De asemenea, precizăm că, pe durata misiunii, nu au fost înregistrate acte de agresiune asupra cetăţenilor şi nu au fost constatate fapte de natură penală”, a transmis Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, într-un comunicat.

De ce au fost montate panourile metalice

 

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în zona Curţii de Apel Bucureşti a avut loc „o adunare publică ce nu a respectat condiţiile de declarare prevăzute de Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”.

„În acest context, jandarmii au acţionat pentru asigurarea ordinii publice, având ca obiectiv protecţia participanţilor, a instituţiei vizate şi a celorlalţi cetăţeni. Pentru delimitarea zonei, facilitarea accesului angajaţilor şi al publicului, precum şi pentru siguranţa participanţilor la trafic şi a reprezentanţilor mass-media, a fost instituit un dispozitiv preventiv format din panouri metalice”, se mai arată în comunicat.

Jandarmeria Capitalei precizează că „respectă dreptul constituţional la liberă exprimare”, iar „toate măsurile adoptate urmăresc menţinerea unui echilibru între exercitarea drepturilor fundamentale şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în beneficiul tuturor persoanelor prezente”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel