Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce au abandonat rușii Hersonul. Ucraina crede că știe planul
WhatsApp
Ucraina susține că Rusia a abandonat orașul Herson pentru a putea lansa bombardamente totale asupra armatei ucrainene care ar urma să controleze totul, transformând întreaga regiune într-o zonă a morții. 

Mihailo Podoliak, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, consideră că Rusia plănuieşte să transforme regiunea sudică Herson în ruine prin bombardamente masive lansate de pe malul stâng al Niprului. "Ruşii vor să transforme Hersonul într-un 'oraş al morţii'. Armata rusă minează tot este posibil: apartamente, canalizări. Artileria de pe malul stâng al Niprului plănuieşte să transforme oraşul în ruine. Aşa arată 'lumea rusă': au venit, au jefuit, au sărbătorit, au ucis 'martorii', au lăsat ruine, au plecat" - a scris Podoliak pe o reţea socială, conform Rador. 

Zelenski: "Inamicul nu ne face cadouri"

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri seara că ţara sa reacţionează cu o "prudenţă extremă" la anunţul privind retragerea rusă din oraşul Herson, sudul ţării, relatează AFP.

"Inamicul nu ne face cadou, nu face 'gest de bunăvoinţă', trebuie să câştigăm totul", a declarat Zelenski în mesajul său zilnic către ucraineni. "Trebuie deci să fim extrem de prudenţi, fără emoţii, fără să ne asumăm riscuri inutile, pentru a ne elibera tot teritoriul cu cele mai mici pierderi posibile", a subliniat preşedintele ucrainean.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a ordonat miercuri trupelor ruse care ocupă provincia ucraineană Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, ca urmare a atacurilor ucrainene din apropierea capitalei omonime a acestei provincii, notează Reuters şi AFP.

Capitala provinciei Herson a fost singurul mare oraş ucrainean pe care trupele ruse au reuşit să-l ocupe după lansarea invaziei asupra Ucrainei în februarie.

Armata ucraineană a lansat în septembrie o contraofensivă în Herson prin care încearcă mai întâi să taie comunicaţiile trupelor ruse care au trecut Niprul.

Viceguvernatorul din Herson a murit subit, "într-un accident de mașină"

 

Viceguvernatorul instalat de Rusia în provincia ucraineană Herson, Kiril Stremusov, a murit miercuri într-un accident de maşină ale cărui circumstanţe încă nu sunt clare, au anunţat agenţiile ruse de presă, citate de Reuters.

Stremusov era una dintre figurile publice cele mai proeminente ale ocupaţiei ruse din Ucraina. Foarte activ mediatic, el posta frecvent pe reţelele de socializare mesaje video cu actualizări ale evoluţiei situaţiei de pe front, unele în timp ce se afla în vehicule care circulau în viteză.

El s-a evidenţiat şi prin declaraţii agresive la adresa ucrainenilor în mesajele sale de pe reţelele de socializare, ultimul datând chiar de miercuri dimineaţă.

Kiril Stremusov a insistat în special asupra îndemnurilor adresate civililor să evacueze malul de vest al fluviului Nipru, în aşteptarea unei contraofensive ucrainene majore.

Agenţia rusă de ştiri TASS a confirmat decesul său. Dar circumstanţele exacte ale acestuia nu sunt clare, dacă a fost doar un accident rutier sau o acţiune ucraineană. Mai mulţi oficiali proruşi din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia au fost ucişi în urma unor astfel de acţiuni, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel