Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
David, tânărul care a murit la internatul din Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani de Crăciun
WhatsApp
Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături la Odorheiu Secuiesc. David care ar fi împlinit 18 ani de Crăciun, a murit, iar o fată este acum în comă, cu fractură de coloană vertebrală.  
David, tânărul care a murit la internatul din Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani de Crăciun

Cu puțin timp înainte de tragedie, David a intrat în internatul liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, împreună cu alte trei colege.  La scurt timp, un perete al internatului s-a prăbușit peste ei, iar două etaje ale clădirii s-au făcut una cu pământul.

David și colegele au rămas captivi sub dărâmături. Tragedia s-a produs în jurul orei 16.30. Salvatorii sosiți la locul tragediei i-au căutat disperați printre dărâmături și au început să-i scoată. Primele au fost scoase două dintre fete. Pentru a treia victimă, tot o fată, scoasă inconștientă de sub ruine, salvatorii au făcut manevre de resuscitare minute în șir pentru a-i reporni inima. După eforturile medicilor, inima copilei a început din nou să bată, însă starea ei este în continuare gravă. A fost transportată la un spital din Mureș.

 

David, găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor

 

Ultimul găsit a fost David. Elevul a fost găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor. Cu ultimele eforturi, băiatul încerca să îi îndrume pe salvatori spre el. Cu greu a fost găsit printre dărâmături.  Doar că atunci când salvatorii au ajuns la el, David era inconștient. În ciuda manevrelor de resuscitare, inima lui David a încetat să mai bată.

David avea 17 ani și era crescut doar de mamă. Pe 25 decembrie, chiar de Crăciun, ar fi împlinit 18 ani. Internatul prăbuşit de la Odorheiu Secuiesc găzduia aproape de 100 de elevi. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. „Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, a transmis IPJ Harghita.

 

Concertele şi spectacolele de sărbători anulate în urma tragediei de la internat

 

Primăria Odorheiu Secuiesc a anulat concertele şi spectacolele de sărbători în urma tragediei petrecute luni, la internatul Liceului "Tamasi Aron" din localitate, soldată cu moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Primăriei, Zsergo Noemi, au fost anulate atât evenimentele cultural artistice din Târgul de Crăciun, cât şi spectacolul şi jocul de artificii de Revelion.

"Tragedia oraşului nostru este cutremurătoare şi nemăsurat de dureroasă. (...) Am anulat toate evenimentele de pe scenă, încă de ieri am oprit imediat muzica în Târgul de Crăciun şi vom anula şi programul de artificii şi muzică de Revelion", a declarat Zsergo Noemi.

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care transmite condoleanţe familiei tânărului decedat în urma acestei tragedii.

"Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi vindecă sufletele rănite' (Ps. 34:19) Cu profundă durere şi compasiune, sincere condoleanţe familiei îndoliate. Doresc însănătoşire grabnică răniţilor, iar celor apropiaţi putere şi rezistenţă. Suntem cu toţii profund întristaţi de această tragedie, iar întregul oraş este în doliu", a scris primarul pe reţeaua de socializare.

Clădirea care găzduia internatul Liceului "Tamasi Aron" s-a prăbuşit, luni, în urma surpării unuia dintre pereţii exteriori, iar patru elevi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost prinşi sub dărâmături. Una dintre eleve se află în stare gravă la spitalul din Târgu Mureş, iar un băiat în vârstă de 17 ani, din Lupeni, a murit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel