„Prețurile la gaze și la energie vor fi înghețate, de mâine, dacă trece OUG”, a spus Darius Vâlcov.
„Se introduc nenumărate modificări, schimbări și adaptări, nota bene, în ultimul moment, fără consultări, fără o dezbatere transparentă și fără o analiză de fundamentare. Se introduce un nou concept: taxa din lăcomie. Din lăcomia psd-iștilor: de a lua bani mai mulți, pe care îi vor gestiona așa cum consideră dumnealor. Aceste lucruri vor da peste cap toată economia. Și mai grav, vor da peste cap bugetele tuturor românilor", a avertizat astăzi șeful statului.
„Fiindcă, în definitiv, astfel de măsuri prost gândite, aduse în ultimul moment, vor fi suportate și plătite de oamenii de rând", a adăugat Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să reconsidere măsurile preconizate în ordonanță.
„Acest lucru (prevederile ordonanței anunțate de Teodorovici - n.r.) nu trebuie să se întâmple. Și fac apel la Guvern să se răzgândească în privința acestei ordonanțe, să pună în discuție, s-o negocieze cu patronatele, cu sindicatele, și după o analiză profundă și discuții să vină cu o formă care este sustenabilă", a spus președintele.
După ordonanța de urgență anunțată de ministrul de Finanțe, Iohannis a anunțat și astăzi că va merge la toate ședințele de guvern, precizând că încă nu a primit ordinea de zi de mâine.
„Aveți dvs. cumva agendă ședinței de Guvern, că la noi nu a ajuns? Guvernul nu știe ce face. Această ordonanța este doar o nouă dovadă. Nu există niciun anunț despre o ședința de Guvern sau ora la care va avea loc sau agenda care va exista acolo. De asta spun: așteptăm să vedem. Mie-mi place să am un plan, să am o agendă, ca să știe toată lumea ce se întâmplă. Se pare că Guvernului nu-i place așa, deci așteptăm anunțul Guvernului pe ședința de Guvern", a spus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News