Dăncilă a făcut referire la afirmaţiile candidatului PNL la europarlamentare Rareş Bogdan, potrivit cărora reacţiile din presa din SUA privind construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar indica guvernul român ca făcând "jocurile Chinei" în defavoarea companiilor americane.
"Câteodată astfel de afirmaţii nici nu merită comentate. Se vede că este o gândire doar prin prisma campaniei electorale şi că astfel de afirmaţii pot face rău României. I-am rugat pe toţi, de la toate partidele politice, să fie foarte atenţi la ceea ce afirmă, fiindcă există viaţă şi dincolo de campanie şi importantă este imaginea României şi românii. Bineînţeles că nu este aşa, bineînţeles că avem o relaţie foarte bună cu Statele Unite ale Americii şi cred că aceste afirmaţii sunt doar în ideea de campanie. Iar dacă au impresia că făcând astfel de afirmaţii vor avea un câştig electoral, cred că se înşală. Cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă responsabilitate şi să venim cu proiecte pentru această ţară dacă într-adevăr vrem să avem o abordare constructivă, şi nu cu afirmaţii care efectiv pun semne de întrebare asupra imaginii ţării", a afirmat Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul a precizat că drumul României este unul în favoarea Alianţei Nord Atlantice şi în favoarea Uniunii Europene şi că ţara noastră a demonstrat acest lucru.
"Este clar că drumul nostru este proatlantic, proeuropean şi prin tot ceea ce am făcut am demonstrat acest lucru, fie prin modul în care suntem apreciaţi în NATO, fie prin modul în care toate statele membre, şi nu numai, apreciază Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene', a subliniat Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat joi la Târgu Mureş, alături de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o vizită de lucru la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde au avut o serie de întâlniri cu oficialităţile judeţene şi cu medici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News