"Avem rezultatele aproape finale. Este un rezultat spectaculos al unei mobilizări istorice şi acest lucru ne dă foarte mari speranţe despre ceea ce urmează să se întâmple, ne dă foarte mari speranţe că românii au înţeles că implicându-se putem ieşi din orice fel coşmar, cum a fost coşmarul ultimilor trei ani de guvernare PSD-ALDE. USR - PLUS este în jurul cifrei la 22 %, ceea ce este un pic peste obiectivul pe care ni-l propusesem. (...) Mesajul este unul de mare speranţă şi de mare consistenţă, pentru că am câştigat Bucureştiul, Timişoara, Clujul, Braşovul, am câştigat municipiile roşii care păreau fiefuri eterne ale PSD", a declarat Barna într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că rezultatul alegerilor arată că societatea românească este conştientă că Europa înseamnă Alianţa USR-PLUS într-o mare măsură.
Dan Barna a anunţat că parlamentarii partidului vor avea ca principal obiectiv, în perioada imediat următoare, promovarea legislaţiei privind votul electronic, apreciind ca fiind inadmisibil ceea ce s-a întâmplat în secţiile de vot din diaspora.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News