Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cutremurele în lanț din regiunea Napoli provoacă panică. Zeci de familii au fost evacuate
WhatsApp
Pompierii italieni au evacuat 35 de familii din regiunea Napoli, unde unele şcoli au fost închise marţi, după ce zeci de seisme au provocat panică, însă nu s-au soldat cu victime, transmite AFP.
Serie de cutremure în Italia (Sursa foto: EMC/X)

Începând de luni seara, "au fost înregistrate aproximativ 150 de cutremure" în regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree (sud), a precizat marţi dimineaţă Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), într-un comunicat.

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 "a fost cel mai violent" de la debutul actualei perioade de revenire a activităţii seismice, în 2005, iar acest "roi" seismic a fost "cel mai puternic din ultimii 40 de ani", a precizat INGV.

Numeroşi locuitori din Pozzuoli, o municipalitate din regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, în care trăiesc o jumătate de milion de persoane, şi-au părăsit locuinţele în urma recentelor cutremure, care au provocat pagube minore la nivelul clădirilor, însă nu s-au soldat cu victime.

"Va fi o noapte pe care nu o vom uita", a scris pe Facebook primarul din Pozzuoli, Gigi Manzoni, potrivit sursei citate de Agerpres.

Unele imagini filmate de persoane aflate la faţa locului prezintă podeaua unui supermarket din Pozzuoli acoperită cu sticle căzute.

Patru centre de primire au fost deschise pentru locuitorii aflaţi în căutare de adăpost pe timpul nopţii, în timp ce şcolile, care au rămas închise marţi, vor fi inspectate de pompieri.

Centrul pentru coordonarea operaţiunilor de intervenţie din Napoli a pus la dispoziţie 400 de paturi de campanie la Pozzuoli, unde au fost instalate corturi, şi la Bacoli.

Vulcanul, care cuprinde un perimetru de 15 kilometri pe 12 kilometri, prezintă depresiunea tipică cu fundul plat rămasă în urma unei erupţii. Este cea mai mare calderă activă din Europa, situată pe malul mării, între Napoli şi Pozzuoli.

În această regiune, Câmpiile Flegree sunt eclipsate de vulcanul Vezuviu situat în apropiere, care domină Golful Napoli şi a cărui erupţie a şters Pompeii de pe hartă, în anul 79.

Regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, marcată de o erupţie din urmă cu 40.000 de ani care a afectat clima planetei, îi îngrijorează pe locuitori şi pe oamenii de ştiinţă din cauza unei reveniri a activităţii seismice cauzată de gazele emise de magmă, care exercită presiune la suprafaţă, provocând fisuri în sol.

Potrivit INGV, ritmul cu care solul se înalţă - doi centimetri pe lună - nu s-a modificat deocamdată. "În timpul crizei seismice din 1982-84, solul se înălţa cu nouă centimetri pe lună", a subliniat institutul.

La acea vreme, au fost înregistrate peste 1.300 de cutremure pe lună, dintre care 450 în ultima lună.

Cutremurul cu magnitudinea 4,4 a fost înregistrat la ora locală 20:10 (18:10 GMT), la o adâncime de 2,5 kilometri, potrivit INGV.

 

------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel