Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cutii cu pufuleţi, care urmau să ajungă în Italia, confiscate în vamă. Polițiștii au avut o surpriză când le-au deschis
WhatsApp
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 4000 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1000 de lei, ascunse în cutii cu pufuleţi.
Cutii cu pufuleţi, care urmau să ajungă în Italia, confiscate în vamă. Polițiștii au avut o surpriză când le-au deschis

În această dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, C. I., în vârstă de 43 de ani, pasager într-un autocar cu destinaţia Italia.

Poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali să efectueze împreună un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanei. În urma verificărilor amănunţite, echipa mixtă a descoperit ascunsă, în cutii cu pufuleţi şi în bagajele personale ale bărbatului, în scopul sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 4.000 de ţigarete (200 pachete de ţigări).

Întreaga cantitate de ţigarete în valoare de 980 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză fiind aplicată amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel