Cristina spune că și-a dat demisia mai ales din cauza clienților aroganți și a colegilor vicleni. 

Cu liceul terminat, tânăra din Milano avea contract pe perioadă nedeterminată și un salariu de 1.300 de euro pe lună. 

„Nu îmi este frică de oboseală, dar nu vreau să mă întorc la muncă într-o realitate care m-a rănit," a spus Cristina reporterilor Corriere. 

Cristina are 27 de ani, cu studii liceale și diverse cursuri de pregătire, utile pentru intrarea în lumea muncii.

În ciuda numeroaselor sale pasiuni, însoțite de tot atâtea talente, cu o înclinare asupra lumii artei, nu a ezitat să se angajeze la un supermarket. La fel de repede a luat și decizia să-și lase slujba dintr-un lanț de supermarketuri important, nu pentru că își găsise ceva mai bun, ci doar că nu se mai simțea bine acolo.

Astăzi lucrează într-un bar din Lambrate. 

Cristina, de ce ți-ai părăsit slujba la supermarket?

"Declanșatorul definitiv a fost o problemă cu spatele care a fost creată de o postură greșită, inevitabilă în acea situație, iar la 27 de ani mi s-a părut absurd să am deja probleme fizice cauzate de muncă, mai ales după doar doi ani la acel loc de muncă. Dar a fost o combinație și un crescendo de situații care m-au făcut să decid că nu mai vreau să-mi petrec zilele acolo".

Ce post ocupai? 

„Contractul spunea 'Asistent de vânzări'. În timpul interviului de angajare îmi dădeau mereu iluzia de a putea alege, întrebându-mă ce departament prefer, fără să menționeze vreodată de casă, dar atunci contau doar nevoile lor: așa că m-au pus la casa de marcat. Sistemul era în așa fel încât trebuia să trecem imediat și la rafturi pentru a veni în întâmpinarea clientului. Deci am fost nevoită să stau mereu în picioare. Nici măcar nu aveam vreun scaun. Apoi, după multe sesizări și cereri, ne-au adus și scaune. Dar nu au fost concepute pentru relaxarea coloanei vertebrale și prin urmare, deși îmi permiteau să-mi odihnesc picioarele din când în când, au provocat posturi incorecte și, cel puțin în cazul meu, consecința a fost o problemă de spate diagnosticată de un medic și care m-a forțat să fac injecții și să mă odihnesc”.

Dar nu a existat nicio modalitate de a discuta problema scaunelor cu compania?

„În acel magazin nu există nici măcar reprezentare sindicală, deci nici un dialog, altul decât unul individual cu managerul, dar nu mai puțin de trei manageri s-au schimbat în mai puțin de doi ani”.

Și care au fost celelalte motive ale demisiei tale?

„Dacă ar fi să rezumăm, aș spune abandonul celor direct responsabili: dincolo de multe cuvinte frumoase, ne-au lăsat mereu singuri să ne ocupăm de întreg magazinul. Nimeni nu a monitorizat cu adevărat activitatea acolo. Fiecare își făcea propriile reguli așa cum considera, iar managerul s-a prefăcut că nu vede. Așa că se întâmpla ca unii clienții aroganți sau colegi vicleni să iasă mereu în față, deși nu aveau dreptate" 

Ce contract aveai?

Aveam un contract permanent, după expirarea unei perioade de probă pe termen determinat. Un job permanent dar care în acte era ca part-time, conceput pentru studenți, dar aplicat apoi oricărui nou angajat pentru a acoperi weekend-urile: pe hârtie lucrezi 8 ore pe zi doar trei zile pe săptămână, evident vineri, sâmbătă și duminică. Dar apoi a fost nevoie și în alte zile. Însă orele suplimentare nu au fost niciodată pontate legal, așa cum este de așteptat în orice magazin. În primul rând, ele erau comunicate întotdeauna în ultimele zile ale săptămânii pentru următoarea săptămână și distribuite total aiurea, făcând dificilă organizarea vieții personale.”

Ce salariu ai avut?

„Pe fluturașul de salariu scrie 990 de euro pentru 24 de ore de muncă, deci part-time, dar cu orele suplimentare obligatorii am fluctuat între 1.100 și 1.300 de euro pe lună". 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News