Masten Milimo Wanjala, în vârstă de doar 20 de ani, fusese arestat pe 14 iulie în urma dispariţiei a doi copii, însă, într-o mărturisire şocantă, el a recunoscut că a ucis cel puţin alţi 10 copii într-o perioadă de cinci ani, "uneori sugându-le sângele din vene înainte de a le executa", a precizat la acel moment Direcţia de investigaţii criminale din Kenya (DCI).
Tânărul urma să apară miercuri în faţa unui tribunal din Nairobi pentru uciderea a doi copii în vârstă de 12 şi, respectiv, 13 ani, însă dispăruse din secţia de poliţie la apelul de dimineaţă. Trei poliţişti au fost arestaţi şi aduşi joi în faţa unui judecător pentru a răspunde în legătură cu fuga acuzatului.
O mulţime l-a prins însă vineri în apropierea casei sale, fiind identificat de elevii din Bungoma, o localitate situată la peste 400 de kilometri de secţia de poliţie din care evadase.
Ucigaşul „este originar din această regiune, iar copiii l-au văzut şi l-au recunoscut. Zvonul s-a răspândit, iar locuitorii au început să-l urmărească”, a declarat Bonface Ndiema, administratorul regiunii. „A ajuns să se refugieze în casa unui vecin, dar a fost găsit şi linşat de mulţime”, a adăugat acesta.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bruno Shiosho, a declarat pentru AFP că a fost deschisă o anchetă medico-legală cu privire la identitatea bărbatului ucis.
„Localnicii au declarat că era el. Până în prezent, putem confirma că un bărbat despre care localnicii susţin că era Masten Wanjala şi care evadase a fost linşat în Bungoma”, a adăugat Shiosho.
În iulie, poliţia descrisese arestarea lui Wanjala drept un pas important în cadrul unei anchete asupra dispariţiei mai multor copii în această ţară din Africa de Est.
Victimele erau drogate şi lăsate fără sânge. Unele dintre ele fuseseră sugrumate, a precizat poliţia. Prima victimă a lui Wanjala a fost o fetiţă de 12 ani, răpită în urmă cu cinci ani în comitatul Machakos, aflat la est de Nairobi.
Corpurile mai multor copii despre care se crede că au murit în mâinile lui Wanjala nu au fost încă găsite, a precizat poliţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News