Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Crimă Dâmbovița. Dosarul privind moartea Adrianei ar putea fi clasat după decesul olandezului
WhatsApp
Dosarul penal deschis privind moartea Adrianei ar putea fi închis având în vedere decesul olandezului, principalul suspect, însă anchetatorii vor continua verificările pentru a afla istoricul său, au precizat surse judiciare.Primele rezultate îl leagă pe olandez de Adriana, însă urmează percheziţii.

Surse judiciare au precizat că anchetatorii vor efectua percheziţii atât în Bucureşti, cât şi la domiciliul din Olanda al bărbatului. Institutul Naţional de Criminalistică a transmis deja rezultate parţiale care îl leagă pe olandez de cazul Adrianei.

Aceleaşi surse au subliniat că s-a ajuns la concluzia că Adriana nu a fost violată, însă sunt indicii că ar fi supus-o unor perversiuni sexuale.

Tototdată, anchetatorii iau în considerare clasarea dosarului privind moartea Adrianei, dat fiind faptul că olandezul s-a sinucis, însă verificările vor continua pentru a afla tot istoricul bărbatului, deplasările lui în România, dacă a avut complici sau dacă a mai comis astfel de fapte.

IGPR a precizat oficial, luni, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa, s-a sinucis, însă nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.

Johannes Visscher a ajuns în România miercuri şi a plecat sâmbătă, el petrecând în ţara noastră 3 zile, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel