Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Crima care a îngrozit America de Sud. Doi frățiori, uciși de un român sub ochii altui frate, de doar 5 ani. Procesul de extrădare, paralizat
WhatsApp
Doi copii au fost uciși brutal de Adrian, un român în vârstă de 33 de ani, care s-a aflat mult timp pe lista celor mai căutate persoane din Ecuador. Pe numele cetățeanului român a fost emisă o „Alertă Roșie” pentru localizare și capturare încă din ianuarie 2020. Oamenii legii au reușit să-l prindă pe român în Peru, cu sprijinul Ambasadei României.
Crima care a îngrozit America de Sud. Doi frățiori, uciși de un român sub ochii altui frate, de doar 5 ani. Procesul de extrădare, paralizat

Potrivit atv.pe, procesul de extrădare al românului este paralizat de problema pandemiei. 

Tatăl celor doi frățiori imploră ajutorul pentru a-l extrăda cât mai repede pe Adrian ca să își primească pedeapsa potrivit legii. 

Adrian este acuzat că a ucis doi copii, de 10 și 14 ani, și le-a abandonat cadavrele pe două străzi din orașul Ambato. Potrivit anchetatorilor, în 2019 Adrian i-a ucis pe frații Jair Alexander C. M. (14 ani) și Nahomi Damaris C. M. (10 ani), sub ochii celui de-al treilea frate al lor, în vârstă de doar 5 ani, care rămăseseră singuri în casa lor din orașul ecuatorian Ambato, în timp ce părinții lor erau plecați la serviciu. Experții au stabilit că minorii au fost atacați cu un obiect ascuțit, probabil o șurubelniță, la cap și gât.

Anchetatorii suspectează că atunci i-a venit românului ideea de a jefui locuința angajatorilor săi. Anchetatorii bănuiesc că românul a fost surprins de cei doi frați mai mari, motiv pentru care i-a ucis. 

 

Frații, uciși sub ochii frățiorului mai mic

 

Trupurile celor doi copii au fost descoperite de părinți, după câteva ore. Cel de-al treilea copil, pe care părinții l-au găsit ascuns, extrem de speriat, le-a povestit acestora că l-a văzut pe Adrian ucigându-i frații. Suspiciunile au devenit mai puternice atunci când Adrian nu a venit la lucru. 

Autoritățile ecuadoriene au determinat că românul a fugit în Peru, solicitând capturarea sa internațională. Datorită contactului cu ambasadorul României în Peru, Gabriel Gafita, s-a aflat că inculpatul a solicitat informații cu privire la obținerea pașaportului în august 2020, astfel că arestarea sa a fost coordonată cu autoritățile peruviene. Autoritățile ecuadoriene așteaptă extrădarea sa, care este paralizată de problema pandemiei.

Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH   

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel