Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cozi URIAȘE de TIR-uri la Nădlac. Se așteaptă ore în șir. Șoferi revoltați au început un protest spontan. Video
WhatsApp
Este coadă uriașa de TIR-uri la granița României cu Ungaria. Poliția de Frontieră spune că totul este din cauza restricțiilor care au fost în weekend pe teritoriul țării vecine.   

"În urma restrictiilor de circulaţie de pe teritoriu Ungariei, din perioada 13-15.03 2021, când autovehiculele de transport marfă nu au circulat pe teritoriul statului vecin, la această oră în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi pe sensul de ieşire din ţară pe arterele destinate acestor autovehicule.

A fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire din ţară, atât în P.T.F. Nădlac II (se lucrează pe 5 artere), cât şi în P.T.F. Vărşand (se lucrează pe 3 artere), P.T.F. Borş (se lucrează pe 3 artere) şi P.T.F. Bors II (se lucrează pe 3 artere).

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliţia de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către Poliţia Ungară," informează Poliția de Frontieră.

Cozi la Nădlac. Autoritățile din Ungaria au fost contactate


"Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automărfarelor.

De asemenea, pentru fluidizarea circulaţiei pe Autostrada A1 care face legătura cu P.T.F. Nădlac II a fost informat Biroul de Poliţie Rutieră Autostradă pentru a monitoriza traficul si a nu fi blocată circulaţia.

În primele ore ale zilei, de la ridicarea restricţiilor, poliţiştii de frontieră de la graniţa cu Ungaria au efectuat formalităţile specifice pentru 2.500 de automarfare, dintre care 2.000 au fost pe sensul de ieşire. 

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt," mai precizează Poliția de Frontieră.

Vezi video:

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel