Publicitate
Potrivit aplicaţiei „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II şoferii de camioane aşteaptă cel puţin 250 de minute pentru formalităţile de ieşire din ţară, deşi au fost deschise cinci artere pentru traficul greu. „Trafic intens - număr mare de automarfare prezente la verificările de frontieră”, transmite aplicaţia.
Poliţia de Frontieră Arad a precizat că se înregistrează un număr mare de camioane în condiţiile în care în Ungaria a fost sărbătoare naţională miercuri, iar autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu au putut circula pe drumurile publice, astfel că nici nu au putut intra în această ţară. Restricţia a fost valabilă de marţi ora 23.00 până miercuri ora 23.00 (orele României).
Reprezentanţii Poliţiei Autostrăzi au precizat că înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II coloana de automarfare este lungă de 10 kilometri. Automarfarele staţionează pe banda de urgenţă a autostrăzii, iar echipe de poliţişti acţionează în zonă pentru menţinerea unui trafic fluent.
Șoferii de camioane au așteptat cel puțin patru ore să treacă de punctele de la Vârșand și Nădlac doi. Mulți stăteau însă la coadă din timpul nopții.
„Cred că sunt 14 ore și asta-i din păcate. Nu avem ce face. Ceva trebuie făcut, că noi șoferii, din păcate, e foarte greu nu avem o toaletă, sunt 12 km de coadă. Eu, ca femeie... Un bărbat se duce în spate”, spune o șoferiță româncă de Tir, la Știrile PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News