Epidemia a ucis 14.202 persoane în spitale în ultimele cinci săptămâni şi 8.654 în azilurile de bătrâni şi alte instituţii medico-sociale, a precizat DGS într-un comunicat.
Conform DGS, 124.575 de cazuri ar fi confirmate în Franţa. În prezent, 28.217 persoane sunt spitalizate cu boala COVID-19, cu cinci persoane mai puţin decât cu o zi în urmă.
Numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă din cauza COVID-19 se ridică la 4.682, adică cu 43 de pacienţi mai puţin.
De la începutul epidemiei, 87.985 de persoane au fost spitalizate şi 44.903 s-au întors la domiciliile lor în Franţa.
Premierul francez Edouard Philippe va prezenta marţi în faţa Adunării Naţionale „strategia naţională a planului de ieşire din izolare” care urmează să debuteze progresiv la 11 mai, după opt săptămâni de măsuri restrictive.
Şaptesprezece domenii prioritare au fost identificate pentru ieşirea din izolare, printre care revenirea la şcoală, reluarea activităţii în companii, funcţionarea corespunzătoare a transportului public, aprovizionarea cu măşti şi gel dezinfectant, politica de testare şi sprijinul pentru persoanele în vârstă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News