Procurorii încearcă afle acum dacă individul a abuzat și alți copii. Între timp, ies la iveală detalii șocante din dosar. Individul i-a racolat pe cei mici dintr-o piață din oraș și apoi i-a obligat să consume alcool, droguri și să întrețină relații intime. Cei doi au reușit să scape abia a doua zi, când bărbatul a plecat din apartament.
Momentul în care cei doi băieţi de 11 şi 13 ani sunt scoşi de pompieri din casa suspectului, aflată la etajul patru al unui bloc din Galaţi, a fost inregistrat. În acea locuinţă, cei doi copii au stat o noapte întreagă, după ce au fost aduşi aici de suspectul de 32 de ani. Au trăit clipe cumplite, iar detaliile sunt șocante.
Copiii au fost drogați și abuzați de cel care cu greu poate fi numit om.
„După ce au consumat împreună o cantitate semnificativă de alcool și țigări cu efect halucinogen, profitând de starea de euforie în care se aflau cei doi minori, a întreținut cu aceștia relații sexuale”, a precizat Cristina Gârda, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, conform Știrile PRO TV.
Potrivit anchetatorilor, cei doi băieți, care cresc într-un centru pentru minori, au fost racolați dintr-o piață din Galați, iar bărbatul i-ar fi adus în apartament, ademenindu-i cu bani.
„Copiii au fost atrași, copiii au fost manipulați și au ajuns în acel apartament. Este vorba despre copii care nu sunt cunoscuți cu plecări frecvente din centru. Au mai ieșit preț de câteva ore și au revenit. Copiii sunt asistați permanent de psihologul pe care îl cunosc, sunt ajutați să depășească traumele acestui abuz asupra lor”, a declarat Tania Calcan, Direcția pentru Protecția Copilului, potrivit sursei citate.
Copiii și-au dat seama abia dimineață ce s-a întâmplat. Au intrat în panică și au apelat 112. Potrivit anchetatorilor, lipsa celor doi băieți a fost sesizată încă de duminică după amiază. Abia luni la prânz au rămas singuri în apartament și au dat alarma. Suspectul de 32 de ani a fost prins de polițiști și dus în fața judecătorilor.
„După ce a fost depistat și reținut de polițiști, bărbatul a primit mandat pentru 30 de zile”, a spus Gabriela Costin, IPJ Galați.
Vecinii îl cunosc pe individ și spun că le-a provocat numai necazuri.
„Din cauza lui am fost de N ori la poliție. Venea cu persoane dubioase, mai făcea și alte treburi. Eu copii am văzut că mai intrau, îl căutau”, spune un vecin.
Bărbatul arestat este acuzat de corupere sexuală de minori. Pentru că a fost văzut și în prezența altor copii, polițiștii au extins cercetările și încearcă să afle dacă există vreo legătură între suspect și alte cazuri în care au fost abuzați minori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News