Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Copiii românilor care călătoresc cu părinții vaccinați în țări cu incidență ridicată vor sta în carantină la întoarce
WhatsApp
Copiii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în ţări cu incidenţă ridicată a COVID-19 vor sta în carantină zece zile la întoarcerea în România, întrucât prezintă riscul de a răspândi boala, a declarat medicul Florentina Furtunescu de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit Agerpres.
Foto ILUSTRATIV

„Această întrebare are un răspuns care variază în funcţie de situaţia epidemiologică din ţările unde călătoresc familiile cu copii. În orice caz, dacă, să spunem, o familie călătoreşte cu un copil într-o ţară cu incidenţă ridicată a COVID-19, la întoarcerea în România, copilul prezintă riscul de a răspândi boala. El este un vector, de aceea el trebuie ţinut în carantină timp de zece zile şi unul dintre părinţi trebuie să stea cu copilul. Acestea sunt, să spunem, implicaţiile de natură populaţională ale călătoriei”, a spus medicul.

Prin hotărârea CNSU de luni a fost instituită excepţia de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel