Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Copiii cu părinți plecați în străinătate vor putea fi crescuți de orice persoană, nu doar de rude. Proiect de modificare la legea familiei
WhatsApp
Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor putea fi crescuţi nu doar de rudele lor până la gradul al patrulea, ci de orice altă persoană de care cei mici sunt ataşaţi sau cu care au relații sociale, potrivit unui proiect de modificare la legea familiei, votat in Parlament.
Copiii cu părinți plecați în străinătate vor putea fi crescuți de orice persoană, nu doar de rude. Proiect de modificare la legea familiei

O nouă regulă îi priveşte şi pe copiii care au devenit subiect al luptei pentru custodie între părinţii aflaţi în divorţ. Din clipa în care împlinesc 14 ani, adolescenții vor avea dreptul să opteze cu cine vor să locuiască şi care este programul de menţinere a relaţiilor personale cu celălalt părinte, informează Observator.

O altă măsură importantă îi vizează pe tinerii care, după ce au împlinit 18 ani, ar trebui să părăsească sistemul de protecţie socială. Dacă doresc, vor mai putea rămâne încă 2 ani în centrele rezidenţiale şi vor primi 2 mii 500 de lei lunar sau, odată cu atingerea majoratului, vor primi echivalentul a trei salarii minime brute pe economie şi nu unul singur, aşa cum se întâmplă în prezent. 

 

ANPDCA: 12.286 de copii aveau, la finele lunii septembrie 2021, ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

 

G Ad:

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la finele anului trecut, de 12.286, cu 53 mai puţini faţă de sfârşitul trimestrului III, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

În schimb, numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a urcat la 76.170 la finele lunii decembrie (mai mult cu 2.783 copii comparativ cu 30 septembrie 2021).

Dintre cei 12.286 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.476 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.

Conform sursei citate, un număr de 55.146 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate (număr în creştere cu 2.626 copii comparativ cu finele lunii septembrie 2021), iar dintre aceştia 53.416 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.164 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, 8.738 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 8.528 copii cât se înregistrau la finele lunii septembrie 2021. Dintre aceştia, 7.650 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 2.848 la 31 decembrie 2021, dintre care 515 copii erau în grija unui asistent maternal, 543 în centre de plasament, 1.642 la rude până la gradul IV, iar 148 de copii în grija altor familii sau persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
24 iun, 17:20
DCMedical.ro
24 iun, 09:02
DCBusiness.ro
24 iun, 23:34
DefenseRomania.ro
24 iun, 13:33
DCBusiness.ro
24 iun, 23:34
DefenseRomania.ro
24 iun, 13:33
DCNews.ro
24 iun, 17:20
DCMedical.ro
24 iun, 09:02
Spectacola.ro
24 iun, 22:58
Spectacola.ro
24 iun, 22:58
RadioDCNews.ro
24 iun, 15:54
RadioDCNews.ro
24 iun, 15:54
Astrosens.ro
21 iun, 12:35
Astrosens.ro
21 iun, 12:35