Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Constanţa, deşeurile fuseseră aduse pentru Asociation Partners in Progress, ce are sediul în municipiul Constanţa.
"Astăzi, 11 mai 2022, s-a finalizat controlul pentru importul de mărfuri second-hand dintr-un container sosit din SUA în Portul Constanţa, fiind vorba despre 14.592 kg articole textile uzate (îmbrăcăminte şi încălţăminte), mobilier uzat, mâncare procesată şi echipamente electrice şi electronice uzate (computere şi proiectoare). La controlul fizic al mărfurilor au participat reprezentanţi ai BVF Constanta, ANPC, Gărzii de Coastă şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, constatându-se neconcordanţe între starea de fapt a mărfurilor şi documentele prezentate. Articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte aflate în container nu erau sortate pe categorii, erau pătate sau murdare. Pentru importul echipamentelor electrice şi electronice uzate nu s-au prezentat documente care să ateste funcţionarea acestora", a transmis Garda de Mediu Constanţa.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au stabilit că respectivele mărfuri second-hand nu pot fi puse pe piaţa din România. Totodată, comisarii Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dispus interzicerea efectuării importului pentru mărfurile second-hand din container, acestea fiind considerate deşeuri.
"Pe cale de consecinţă, conţinutul containerului va fi returnat în ţara de provenienţă, măsură ce va fi pusă în aplicare de organele vamale", a menţionat Garda de Mediu Constanţa.
Și în data de 04.04.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român.
Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în România a unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, încărcate cu peste 22.900 kilograme de deșeuri care constau în hârtie, pentru care şoferul nu deţinea documentaţia necesară pentru transferul de deşeuri.
În data de 04.04.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii deșeuri din hârtie, încărcate în Italia, pentru o societate comercială din judeţul Arad.
În urma analizei documentelor prezentate la control, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii de Mediu, s-a constatat faptul că încărcătura din mijlocul de transport nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferul neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în vehicul se aflau 22.960 kilograme de deşeuri. Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News