Autoritățile italiene sunt în alertă maximă, după ce specialiștii au anunțat că o mare parte dintr-un ghețar din Mont Blanc este pe punctul să se prăbușească. Principala zonă vizată este Val Ferret, zonă situată la granița Italiei cu Elveția.
„Ținând cont de situația din regiunea Valle d’Aosta, unde un volum de gheaţă estimat la 500.000 de metri cubi este pe punctul de a se desprinde din gheţarul Planpincieux, situat pe teritoriul comunei Courmayeur, vă recomandăm evitarea acestei zone în această perioadă”, se arată în mesajul Consulatului.
„Conform ordonanței primarului din localitatea Courmayeur circulația pe mai multe drumuri aflate la o altitudine mai joasă, care duc la Val Ferret, a fost sistată. Reamintim că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al oficiului consular. +393387568134”, mai precizează instituția română.
Până acum au fost evacuate 65 de persoane, localnici și turiști, însă numărul celor evacuați ar putea crește, în funcție de evoluția situației, potrivit Aosta Sera. O cantitate de circa 500.000 de metri cubi de gheață din ghețarul Planpincieux este în pericol să se prăbușească, astfel că circulația pe mai multe drumuri din apropiere a fost închisă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News