Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Concluziile preliminare ale anchetatorilor italieni după moartea violentă a lui Alexandru, un adolescent român
WhatsApp
Anchetatorii italieni au prezentat primele concluzii în urma tragicului incident petrecut în Monte Compatri, în care Alexandru, un băiat român de 14 ani, a fost împușcat mortal într-o parcare de la marginea Romei.
Concluziile preliminare ale anchetatorilor italieni după moartea violentă lui Alexandru, un adolescent român

Incidentul pare să fie rezultatul unui conflict între două bande rivale, iar anchetatorii explorează mai multe ipoteze, inclusiv disputa legată de droguri.

Conform informațiilor furnizate de Carabinieri adolescentul era cu tatăl său vitreg într-un bar de la marginea Romei, unde a izbucnit un conflict între cele două grupuri rivale. Două ore mai târziu, aceste grupuri s-au întâlnit în zona stației de metrou Pantano din Monte Compatri, unde s-au tras  multe focuri de armă. Alexandru a fost împușcat în abdomen și în picior și a murit la scurt timp după incident, sub privirile tatălui său vitreg.

Cine era Alexandru Ivan, elevul român de 14 ani împușcat în Italia

Primarul localității, Francesco Ferri a oferit sprijinul autorităților judiciare și furnizând imagini de supraveghere pentru investigație. Locuitorii din zonă vorbesc despre climatul tensionat, menționând că seara, cei care locuiesc acolo nu îndrăznesc să iasă din case din cauza controlului exercitat de grupurile infracționale. Oamenii din comunitate au descris luptele dintre bande ca fiind tot mai intense și au evidențiat o creștere a insecurității.

Despre Alexandru, elev în clasa a VIII-a la institutul "Domenico Savio," s-au adunat mărturii contradictorii. Unii l-au descris ca fiind o persoană liniștită și bună, în timp ce alții au menționat o schimbare de comportament în urma influenței unor prieteni nepotriviți.

Băiat român de 14 ani, împușcat la metroul din Roma în urma unui scandal între bande rivale 

Psihologii atrag atenția asupra importanței controlului părinților asupra anturajului adolescenților, mai ales atunci când aceștia se schimbă radical într-un mediu străin. Ancheta continuă, iar anchetatorii iau în considerare mai multe piste, inclusiv o dispută legată de droguri și un posibil jaf asociat unei datorii. Comunitatea românească din Monte Compatri rămâne profund afectată de această tragedie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel