Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comisarul european Adina Vălean: "Transportul feroviar să fie mai eficient, mai accesibil". Noi reguli, de sâmbătă în UE
WhatsApp
Reguli noi în transportul feroviar intră în vigoare sâmbătă, pe teritoriul Uniunii Europene. Este vorba despre proceduri armonizate care vor duce la o reducere a costurilor și a sarcinilor administrative și, implicit, vor determina o creștere a eficienței acestui sector de activitate.
adina_valean_comisar_european

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat că începând de sâmbătă sectorul feroviar european va beneficia de noi proceduri armonizate de reducere a costurilor și a sarcinilor administrative. Aceste norme noi completează cel de-al patrulea pachet feroviar cu o serie de măsuri menite să sporească eficiența și competitivitatea căilor ferate europene.

„Ziua de mâine marchează un moment important pentru sectorul feroviar european - e termenul de transpunere a directivelor privind siguranța feroviară și interoperabilitatea. Punerea în aplicare completă a celui de-al patrulea pachet feroviar la nivelul întregii UE este esențială pentru stimularea transportului feroviar. Prin urmare, contez pe statele membre care nu l-au transpus încă să facă tot ce le stă în putință pentru a îndeplini această obligație în foarte scurt timp. Punerea în aplicare a pilonului său tehnic va simplifica în mod semnificativ procedurile și va reduce costurile suportate de întreprinderile feroviare care își desfășoară activitatea în întreaga Europă. Facem ca transportul feroviar să fie mai eficient, mai sigur, mai accesibil și, prin urmare, mai competitiv în raport cu alte moduri de transport. Acesta constituie un pas important în direcția decarbonizării sectorului european al transporturilor și în ceea ce privește sporirea atractivității transportului feroviar în întâmpinarea anului 2021, Anul european al căilor ferate”, a declarat comisarul pentru mobilitate și transport, Adina Vălean.

Noile norme vor contribui la interoperabilitate, fiabilitate și capacitate de rețea sporite în sectorul feroviar european. De exemplu, noile procese simplificate vor genera mai multă competitivitate și inovare în acest sector, facilitând funcționarea companiilor feroviare și a operatorilor sau vânzarea de tehnologii inovatoare în mai multe state membre. În plus, pachetul prevede că Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA) va juca un rol mai important, devenind, începând cu 31 octombrie, organismul unic european de certificare pentru vehiculele feroviare și operatorii de trafic feroviar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel