Lisa Montgomery, în vârstă de 52 de anii, a fost condamnată pentru strangularea unei femei de 23 de ani, însărcinată în opt luni din Missouri, în 2004, căreia apoi i-a tăiat burta şi i-a furat copilul nenăscut. A fost arestată a doua zi după comiterea crimei. Miraculos, copilul a supravieţuit şi a fost încredinţat apoi tatălui.
Avocata condamnatei a încercat să înduplece justiţia argumentând că aceasta are probleme psihice severe cauzate de bătăile cumplite şi abuzurile suferite în copilărie. Ea ar fi fost ani la rând victima violurilor propriului tată, iar apoi chiar a agresivităţii mamei care, atunci când a descoperit ororile soţului, şi-a ameninţat fiica cu arma, forţând-o să plece de acasă şi să se mărite de foarte tânără. A adus pe lume patru copii, hotărând apoi să recurgă la o operaţie de legare a trompelor. Specialiştii au stabilit că ea suferea de psihoză, sindrom bipolar şi stres posttraumatic în momentul comiterii crimei, având leziuni cerebrale permanente de la numeroasele bătăi îndurate de la părinţi şi de la partenerii de viaţă.
„Crima abominabilă a fost comisă pe fondul acestor afecţiuni mentale. Autoarea şi-a exprimat imediat regretul şi a pledat vinovată solicitând să fie condamnată pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate”, a precizat avocata Lisei Montgomery.
Dacă execuţia va fi aplicată, Montgomery va fi prima femeie deţinut federal care va fi ucisă în aproape 70 de ani. Data de execuţie a fost stabilită iniţial pentru luna trecută, dar a fost suspendată pentru că avocaţii ei s-au îmbolnăvit de Covid-19. Execuţia a fost reprogramată pentru 12 ianuarie, de către Departamentul de Justiţie, dar avocaţii lui Montgomery au spus că nu se putea stabili o dată în timpul suspendării, fapt aprobat de o instanţă.
Însă, vineri, un juriu a concluzionat că acest lucru a fost în conformitate cu legea, permiţând executarea. Apărătorii lui Montgomery au declarat că vor depune o petiţie pentru reconsiderarea hotărârea.
Data execuţiei lui Montgomery este cu doar câteva zile înainte ca preşedintele ales Joe Biden să preia funcţia. Este prima execuţie a unei femei decisă de guvernul federal în ultimii 67 de ani, alte execuţii ale condamnatelor de sex feminin fiind decise la nivelul diverselor state în care pedeapsa cu moartea este legală. Preşedintele american Donald Trump a cerut recent să fie aplicată mai des pedeapsa cu moartea în cazul traficanţilor de droguri şi autorilor atacurilor în masă.
Ultimele femei condamnate la moarte în cazul cărora sentinţa a fost pusă în aplicare au fost Bonnie Brown Heady (18 decembrie 1953), condamnată pentru răpirea şi uciderea copilului în vârstă de şase ani al unui milionar, şi multă mai celebra Ethel Rosenberg, pentru spionaj, executată împreună cu soţul ei, Julius. De altfel, ele sunt singurele femei executate în SUA în ultimii 156 de ani.
Lisa Montgomery va fi a opta persoană executată la nivel federal în acest an, după o întrerupere a execuţiilor timp de 17 ani, potrivit Adevărul. Din 2003 şi până în acest an, guvernul federal nu a mai executat niciun condamnat la moarte, iar din 1960 şi până în 2003 nu executase decât patru oameni.
Biden, care decenii în şir a fost un susţinător acerb al pedepsei cu moartea, ca senator în Delaware, spune acum că va încerca să pună capăt execuţiilor federale după preluarea funcţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News