Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cerșetor în scaun cu rotile, "vindecat" ca prin minune de polițiștii locali din Alba Iulia - FOTO
WhatsApp
Un bărbat care se afla într-un scaun cu rotile și cerșea bani de la trecători a fost "vindecat" ca prin minune de agenții Poliției Locale din Alba Iulia. Incidentul s-a petrecut marți, 28 martie, în jurul orei 16.30, în parcarea unui magazin Kaufland. 

Un bărbat care se afla într-un cărucior cu rotile, în parcarea magazinului Kaufland din Alba Iulia și care apela la mila cetățenilor a fost identificat de polițiștii locali. Surpriza a venit în momentul în care polițiștii locali i-au spus acestuia să se ridice din scaun. 

Mai exact, acesta se afla în scaunul cu rotile iar când polițiștii locali i-au cerut să se ridice bărbatul nu a avut probleme să stea în picioare.

”Un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 32 de ani a fost prins astăzi în jurul orelor 16.30 apelând la mila publicului în parcarea Kaufland.

Mâna întinsă avea și o poveste pentru impresionat, plus că omul era într-un cărucior cu rotile.

Numai că nu avea handicap. Polițiștii locali au observat acest lucru și i-au cerut să se ridice. A făcut-o într-un loc mai retras să “nu se facă de rușine”. Uite un motiv în plus să nu mai încurajați ne-munca…”, a declarat pentru alba24.ro, Marius Ardeleanu, polițist local în cadrul Poliției Locale a Municipiului Alba Iulia.

Cerșetoria, o problemă în Alba Iulia

 

Fenomenul cerșetoriei a ajuns să fie o problemă vizibilă în Alba Iulia, în special în zona turistică, dar și în centrele comerciale. Însă, pe lângă localnicii care apelează la mila publică, în Alba Iulia, au apărut și cerșetori din alte județe.

Tot reprezentații poliției locale spun că în fiecare zi sunt prezenți polițiști locali în zonele turistice și în zona centrelor comerciale.

în perioada 1 ianuarie – 21 martie 2023, polițiștii locali au 96 de amenzi contravenționale cerșetorilor, amenzi în valoare totală de 22.500 de lei și trei averismente scrise.

Spre exemplu într-o zi, în data de 21 martie au fost date 7 amenzi în valoare de 2.800 de lei celor care au apelat la mila publicului pe străzile din oraș, transmit reprezentații poliției.

FOTO (Alba 24)

cersetor-scaun-cu-rotile-alba-iulia1

cersetor-scaun-cu-rotile-alba-iulia-2

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel