Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe fostul primar Mircea Rus la doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, pentru 26 de acte materiale, în legătură cu unul dintre casierii Primăriei Band de la acea vreme, Gârbu Petru, şi la alţi doi ani de închisoare, pentru aceeaşi infracţiune, în legătură cu un al doilea casier, Bodor Zoltan, tot pentru 26 de acte materiale.
Potrivit portalului instanţei, întrucât Mircea Rus a mai suferit o condamnare, pentru abuz în serviciu, pentru care era condamnat la un an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, Curtea de Apel Târgu Mureş a contopit cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate în acest caz, cu pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 179/3 iulie 2015 a Tribunalului Mureş, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 348/A/20 iunie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În acest sens, instanţa a decis că "aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, o lună şi 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi aplică inculpatului Mircea Rus pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie".
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul 4881/320/2020 este definitivă şi îl obligă pe fostul primar şi pe cei doi foşti casieri la restituirea sumelor către UAT Band, cu plata penalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
"Obligă pe inculpatul Gârbu Petru să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă pe inculpatul Bodor Zoltan să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală", se arată în dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş.
Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF.
Actualul primar din comuna Band, Mircea Radu, nu a dorit să comenteze cu privire la încarcerarea predecesorului său, Mircea Rus, însă a declarat presei, luni, că după câştigarea alegerilor locale a găsit în bugetul comunei suma de 2.000 lei, o serie de lucrări începute şi abandonate, una dintre acestea, cu o valoare foarte mare, fiind achitată unei firme care a declarat la scurt timp insolvenţa.
Mircea Radu speră ca măcar o parte din sumele considerate de instanţă ca fiind delapidate să fie recuperate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News