Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 20 au ajuns la spital, după ce au consumat alcool contrafăcut
WhatsApp
Cel puţin 25 de persoane au murit în decurs de câteva zile, în Turcia, iar alte aproximativ 20 au fost spitalizat, după ce au consumat alcool contrafăcut, în mai multe provincii din ţară, potrivit presei locale, informează AFP.
Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 20 au ajuns la spital, după ce au consumat alcool contrafăcut

Conform postului Habertürk, şapte dintre aceste persoane au murit în cartierul Esenyurt din Istanbul.

Decese din cauza consumului de alcool contrafăcut au loc frecvent în Turcia, unde producţia clandestină s-a dezvoltat odată cu o ”explozie” a taxelor impuse băuturilor alcoolice.

”Raki”, o băutură alcoolică naţională, costă în jur de 250 de lire turceşti (15 euro) litrul, la supermarket, reprezentând aproape o zecime din salariul minim net lunar de 2.825 de lire turceşti, informează Știrile PRO TV.

Alcoolul de contrabandă este uneori făcut cu metanol, puternic şi folosit în industrie, în loc de etanol, folost de obicei în consumul uman.

Conform Ministerului turc de Interne, percheziţii efectuate recent la 342 de adrese au permis confiscarea a peste 30.000 de litri de alcool contrafăcut şi de contrabandă şi arestarea a 60 de persoane.

La sfârşitul lui 2020, peste 40 de persoane au murit în mai puţin de osăptămână în Turcia.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios, acuzat cu regularitate de către opozanţii săi de faptul că vrea să islamizeze societatea, a luat în mai multe rânduri poziţie împotriva consumului de alcool sau tutun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel