Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cel mai mare aeroport din Europa limitează numărul de pasageri: Unele zboruri vor fi reprogramate, mutate sau anulate
WhatsApp
Aeroportul Heathrow, cel mai mare din Europa, anunță că limitează numărul de pasageri care pleacă zilnic la 100.000, cu scopul de a reduce aglomerația și problemele cu bagajele. Măsura este valabilă din 12 iulie și până pe 11 septembrie. În acest sens, reprezentanții englezi cer operatorilor din industrie să nu mai vândă bilete care riscă să fie anulate sau întârziate.
Foto ILUSTRATIV

Companiile aeriene de pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie au răspuns la un apel al guvernului de a reduce capacitatea, potrivit sursei citate. 

Liniile aeriene, cei care se ocupă de bagaje și aeroportul vor deservi doar 100.000 de pasageri la plecare, un număr care a fost depășit în mod regulat în ultimele săptămâni.

„Unele companii aeriene au luat măsuri semnificative, dar altele nu au făcut-o, iar noi credem că este nevoie de măsuri suplimentare în acest moment pentru a asigura pasagerilor o călătorie sigură", a declarat, marți, John Holland-Kaye, directorul executiv al Heathrow, conform Digi24.

Măsura se aplică din 12 iulie și va rămâne în vigoare până la 11 septembrie. 

„Recunoaștem că acest lucru va însemna că unele călătorii de vară vor fi fie reprogramate într-o altă zi, mutate pe un alt aeroport sau vor fi anulate. Ne cerem scuze celor ale căror planuri de călătorie sunt afectate”, a adăugat directorul aeroportului britanic.

De asemenea, Holland-Kaye a cerut companiilor aeriene partenere să nu mai vândă bilete pe perioada verii pentru a limita impactul asupra pasagerilor.

Și Aeroportul Schiphol din Amsterdam a redus numărul pasagerilor cu aproximativ 16% față de nivelurile înregistrate în 2019, iar Aeroportul din Frankfurt a redus numărul de zboruri la orele de vârf de la 104 pe oră la 94.

 

Vezi și 

 

Victor Ponta, revoltat după ce i-a fost anulat zborul spre Londra: „Îi doare în cot! Trebuie să vină momentul în care să fie sancționată nesimțirea”

 

Fostul premier Victor Ponta s-a declarat revoltat pe pagina de Facebook într-un mesaj prin care susține că a fost anulată cursa București - Londra în care urma să plece într-o vacanță pe care o așteaptă de șase luni.

„Cred că și în România trebuie să vină momentul în care să fie sancționate nesimțirea, bătaia de joc la adresa oamenilor și incompetența! Cu bani cât mai mulți - că să simtă , că altfel nu le pasă! Deși mii de români o pățesc aproape în fiecare zi - nimeni nu îi ascultă și nu îi bagă în seama! La ce mă refer: în această dimineață, la ora 4, am trezit fetele să plecăm în vacanță pe care am plătit-o și la care visează de 6 luni. Știam că au mereu probleme - așa că am verificat aseară târziu și cursa Wizz de Londra apărea că plecând la ora 6.30 conform programului. Când am ajuns la aeroport am constatat, alături de alți 200 de români, că a fost anulată cursa - pur și simplu. Unii oameni merg la lucru - alții în vacanță - pe Wizz îi doare în cot! Să ne descurcăm.

Noi avem la ora 6 după-miaza plecarea de la Londra într-o excursie de 7 zile - și nimeni nu ne așteaptă sau ne da banii înapoi pentru că Wizz a anulat cursa. Deci nu se pune problema că mergem mâine sau în altă zi. Bieții angajați Wizz nu au nicio vină - și nicio soluție (îmi pare sincer rău și știu că echipajele Wizz sunt oameni extrem de buni și serioși - fiind obligați să suporte furia oamenilor pentru ceva ce nu decid ei)! În disperare de cauza am reușit să găsim 4 bilete la British airways (cu 500 de euro un bilet) și sper să ajungem la timp”, a scris Ponta.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel