Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cehia începe relaxarea măsurilor sanitare. Toate restricțiile de circulație, ridicate
WhatsApp
Una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, începe relaxarea măsurilor sanitare. De astăzi, în Cehia au dost ridicate restricțiile de circulaţie și s-au redeschis parțial şcolile. Decizia vine în acelaşi timp cu o scădere a infectărilor - astăzi a fost raportat cel mai mic bilanţ zilnic din septembrie.

Cehii încep să revină la viața normală. De astăzi s-au ridicat restricțiile de circulație pe timpul nopții, precum și interdicțiile de călătorie între districte. Starea de urgență impusă acum 6 luni a expirat, iar autoritățile sunt încrezătoare într-o relaxare treptată, încurajate și de bilanțul în scădere. Media săptămânală a coborât sub 4 mii de cazuri, față de 12 mii, în urmă cu doar o lună și jumătate. Tot de astăzi s-au redeschis și școlile. În prima fază, în bănci merg doar cei mici, până la clasa a V-a. Toți copiii sunt obligatoriu testați de două ori pe săptămână cu teste rapide antigen și trebuie să poarte mască pe toată durata prezenței în școală. Singura excepție de la purtarea măștii este la grădiniță.

Dacă un test rapid iese pozitiv, copilul trebuie mutat într-o sală de izolare - este obligația fiecărei școli să aibă așa ceva - și se face test PCR. Dacă iese negativ, se întoarce la ore, dacă iese pozitiv copilul stă acasă, în izolare, două săptămâni. Deocamdată, nu este clar când se vor întoarce la ore elevii din clasele mai mari și studenții. Totul depinde de situația epidemiologică. Tot de astăzi, cehii au și alte oportunități de a-și umple timpul, pentru că s-au redeschis grădinile botanice și zoologice. Acestea pot funcționa la cel mult 20% din capacitate, iar vizitatorii trebuie să poarte mască de tip FFP2.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel