Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce se întâmplă în România de la 1 iulie. Măsurile adoptate de către Guvern
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020 că în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie.
gov.ro

Din declaraţiile autorităţilor, de la 1 iulie 2020, urmau să se deschidă restaurantele şi să se permită desfăşurarea evenimentelor private în interior şi aer liber cu mai mult de 20, respectiv 50 de persoane.

Tot la 29 iunie 2020, în contextul stării de alertă, prelungite pe întreg teritoriul ţării la 17 iunie 2020, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o nouă hotărâre prin care modifică şi completează măsurile de prevenire şi control a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.

Odată cu trecerea la starea de alertă, începând cu 15 mai/18 mai 2020, o serie de restricţii impuse în starea de urgenţă au fost ridicate, gradual, din două în două săptămâni, în funcţie de evoluţia epidemiologică. Până în prezent, în contextul stării de alertă, au fost aplicate trei valuri de relaxare: 15 mai, 1 iunie, 17 iunie 2020.

 

Măsuri anunţate de la 1 iulie 2020

 

Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) nr. 32 din 29 iunie 2020 arată că lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei - stabilită la 13 iunie, completată şi actualizată ulterior -, îşi menţine valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.

Astfel, ţările din aşa-numita zonă verde, exceptate de la măsurile carantinării/izolării sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Estonia, Finlanda, Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, potrivit listei publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Sănătate publică, http://www.cnscbt.ro/

Persoanelor asimptomatice care sosesc dintr-o călătorie internaţională (ţările din zona galbenă) dintr-o ţară care nu face parte din lista ţărilor exceptate, li se aplică izolarea, mai scrie site-ul http://www.cnscbt.ro/.

Printre noile măsuri prevăzute de Hotărârea CNSU se numără:

- activitatea centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoanele vârstnice, a centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi se va desfăşura după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică.

- instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate.

- permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori.

- permiterea organizării de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, precum şi a celor organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane.

- permiterea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice desfăşurate în aer liber, cu participarea a maximum 200 de persoane.

- permiterea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare participant.

- înlocuirea noţiunii de “triaj epidemiologic” cu “triaj” în privinţa activităţilor desfăşurate de instituţiile şi autorităţilor publice, operatorii economici şi profesioniştii, la intrarea în sediul acestora.

Toate aceste măsuri se aplică cu respectarea regulilor de distanţare socială şi de protecţie sanitară, conform Hotărârii CNSU.

HG nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 conţin restricţiile care se menţin după data de 1 iulie 2020.

Astfel, se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă (art. 1 din Anexa nr. 2 a HG 394/2020).

Se menţine obligaţia instituţiilor şi a operatorilor economici de a asigura, la intrarea în sediu, a triajului şi a dezinfectării obligatorii a mâinilor. (art. 9, alin. 3 din Anexa nr. 3 a HG 394/2020).

Se menţine suspendarea consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor (art. 6, alin. 1, Anexa 3 din HG 394/2020).

Se menţin închise spaţiile de joacă pentru copii (art.9, alin. 1, Anexa 3 din HG 394/2020).

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel