Descoperire șocantă făcută de trecători în dimineața zilei de joi, 9 noiembrie, pe plaja Las Olas din Almería, Spania. Un bărbat român în vârstă de 57 de ani, rezident în El Ejido, a fost găsit fără viață, întins pe nisip.
Potrivit publicației locale D-Cerca, evenimentul a avut loc în jurul orei 10:30, când un cetățean care se plimba prin zonă a observat cadavrul și a alertat Poliția Locală, care, la rândul său, a notificat imediat Poliția Națională.
La fața locului au sosit rapid membri ai Poliției Naționale, servicii medicale, un medic legist și un judecător, respectând protocolul judiciar în astfel de situații.
Concluziile autopsiei au scos la iveală faptul că moartea bărbatului nu a fost violentă.
Cu toate acestea, autoritățile continuă să investigheze circumstanțele morții, explorând diverse ipoteze.
Potrivit sursei citate, nici la Centrul Național de Persoane Dispărute din Spania, nici la asociația SOS Desaparecidos nu există vreo sesizare care să corespundă cu semnalmentele acestuia.
Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News