Reprezentanții ISU au făcut primele verificări la fața locului și au constatat că incendiul a pornit de la un ventilator.
„Un ventiltor din dotarea unei băi a salonului 8 de la etajul 4 a funcționat mai mult timp, s-a găsit circuitul deschis. S-a supraîncalzit, a generat un scurtcircuit, iar echipamentele aferente s-au aprins și propagarea a fost cu rapiditate la partea superioară a holului de la etajul 4”, au explicat reprezentanții ISU
Aceștia au mai spus că incendiul a fost anunțat în momentul în care un planșeu s-a rupt.
„Nu putem spune că a fost o neglijență, instalația electrică era în verificare și în activitate de mentenanță”, au precizat cei de la ISU.
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Județean Suceava, la Secția Obstretică-Ginecologie. Au fost evacuați 329 de pacienți, între care 103 copii. Dintre copii, 57 sunt nou-născuți.
Potrivit ISU Suceava, incendiul de la Spitalul Județean s-a manifestat la un salon de la etajul patru.
Au fost evacuați 329 de pacienți, de la etajul patru până la etajul nouă.
„Pacienții au fost relocați în alte secții din spital. Din totalul pacienților evacuați, 102 sunt copii (57 nou-născuți). 40 de pacienți evacuați sunt de la etajul patru”, anunță ISU Suceava.
Pentru stingerea incendiului au fost chemate toate forțele din cadrul Detașamentului Suceava și au fost alocate și alte forțe și mijloace de la celelalte subunutăți din județ, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News