La nivel mondial, microbiologii susţin că cea mai mare îngrijorare legată de varianta Delta a COVID-19 este reprezentată de rapiditatea cu care se transmite. Americanii care sunt vaccinaţi vor trebui să poarte mască de protecție în spaţiul public. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), împreună cu oficialii de la Casa Albă, au emis o serie de recomandări general valabile mai ales în zonele cu risc crescut de infectare cu COVID-19. Așadar, atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate trebuie să poarte mască de protecţie în spaţiul public:
”În zonele în care transmiterea COVID-19 este crescută, CDC recomandă ca persoanele complet vaccinate să poarte măşti în locurile publice, în interior”, a declarat directoarea CDC Rochelle Walensky, explicând că această nouă directivă este necesară ca urmare a răspândirii rapide a variantei Delta în Statele Unite.
Casa Albă a anunţat marţi că frontierele Statelor Unite rămân în continuare închise pentru călătorii internaţionali, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, invocând răspândirea rapidă a variantei Delta a coronavirusului.
Specialiştii internaţionali se tem de o posibilă infectare mondială cu tulpina Delta de COVID-19. Microbiologii menţionează faptul că periculozitatea tulpinii vine de la infectarea rapidă, mult mai rapidă decât precedentele versiuni
Totuşi, dovezile prezentate susţin faptul că virusul este capabil să infecteze persoanele complet vaccinate cu o rată mai mare decât versiunile anterioare și s-au exprimat îngrijorări cu privire la faptul că aceste persoane ar putea chiar răspândi virusul, conform experților. „Cel mai mare risc pentru lume în acest moment este pur și simplu Delta”, a spus microbiologul Sharon Peacock, care conduce eforturile Marii Britanii de a secvenția genomul variantelor coronavirusului, numindu-l „cea mai potrivită și mai rapidă variantă de până acum”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News