Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cartiere întregi de asistați sociali, controlate de CĂMĂTARI. DIICOT a intrat pe fir
WhatsApp
Șase percheziții au loc în județul Neamț, la cămătari care controlau cartiere de asistați social. Acestora li se cereau între 500 și 1.000 de euro lunar pentru a-și folosi locuințele. Faptele au ieșit la iveală când un cămătar a cerut unui deținut taxă de protecție. 
Pensionară cercetată de DIICOT pentru trafic de droguri. Femeia obținea 1.700 lei pentru fiecare tranzacție / Foto ILUSTRATIV

Procurorii DIICOT Neamț și polițiștii fac 6 percheziții domiciliare în județul Neamț, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în camătă, perceperea unor taxe de protecţie şi şantaj.

Grupul a fost constituit în perioada 2017 – 2020 și era structurat pe relaţii familiale – fraţi, nepoţi, cumnaţi, la care au aderat şi alţi suspecţi.

Membrii grupării au oferit diverse sume de bani împrumut, cu o dobândă de 100% pe lună, iar pentru a avea garanţia că sumele de bani le sunt restituite, i-a obligat pe debitori să le predea actele de identitate, în baza cărora au încasat lunar alocaţiile, ajutoarele sociale sau alte drepturi financiare de care beneficiau persoanele vătămate.

În cazul în care unul dintre debitori nu plătea rata la data stabilită, creditorii apelau la liderul grupului infracţional care decidea dacă e nevoie să fie bătut sau doar ameninţat.

„S-a reţinut faptul că membrii acestei grupări au controlat Cartierele Văleni I, Văleni II şi Speranţa de pe raza municipiului Piatra Neamţ, zone ce sunt locuite de către asistaţi sociali în imobile aparţinând de S.C. Locativ Serv Piatra Neamţ. Persoanele care locuiesc în aceste imobile sociale, în baza unor contracte de închiriere, au fost obligate să le achite membrilor grupului infracţional sume cuprinse între 500 – 1.000 euro lunar, pentru a le permite folosirea caselor. În cazul în care aceste sume de bani nu erau remise, membrii grupului infracţional exercitau acte de violenţă fizică şi psihică determinându-i pe chiriaşi să parăseasca respectivul cartier", transmite DIICOT.

Ulterior, locuinţele rămase libere erau gestionate de către membrii grupului infracţional, cu acceptul unor persoane din conducerea S.C. Locativ Serv Piatra Neamţ, fiind închiriate neoficial altor persoane sau folosite pentru depozitarea unor bunuri furate.

Unul din membrii grupului a fost arestat preventiv, moment în care a luat legătura cu un deţinut din Penitenciarul Bacău şi i-a cerut să ia legătura cu familia pentru a-i remite suma de 400 de euro, ca taxă de protecţie.

Deținutul a fost amenințat că, în cazul în care nu se supune, va fi bătut şi violat de către deţinuţi.

Suspectul i-a cerut deținutului ca banii să fie duși la un bar din comuna Roznov, apoi, zilele trecute, a contactat-o pe mama deținutului, stabilind o întâlnire pe marți. Când mama deţinutului a predat suspectului suma de 400 euro, acesta a fost prins în flagrant.

Acelaşi membru al grupării le-a cerut rudelor sale să facă presiuni și să apeleze la „toate mijloacele" ca persoana vătămată să își retragă plângerea.

La sediul DIICOT Neamţ urmează să fie audiate 16 persoane, transmite Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel